Culoare, personaje de basm și multă bucurie. De asta au parte copiii din Lupeni, pentru că duminică, autoritățile locale le pregătesc multe surprize. Este, defapt, petrecerea ce trebuia să aibă loc de Ziua Internațională a Copiilor, de 1 iunie, însă, atunci, vremea nu a permis organizarea unui eveniment în aer liber.

Sute de copii sunt așteptați duminică în Parcul copiilor de la Lupeni, unde îi vor aștepta personajele din lumea basmelor, o mulțime de baloane colorate, special pentru acest eveniment, defapt: o lume minunată, așa cum au numit organizatorii
întâlnirea cu cei mici.
„Ținem foarte mult la copiii din Lupeni și facem astfel tot efortul pentru ca, de fiecare dată când avem o oportunitate, să îi adunăm într-un loc frumos pentru a se bucura de zilele dedicate lor. Am urmărit ce înseamnă prognoza meteo și vremea va fi bună. Ne dorim să vină în număr cât mai mare, duminică, începând cu orele 12,00, în Parcul de la CAP. Vor face puțin sport și apoi vor fi introduși în atmosfera de basm, alături de actorii de la teatru, care vor organiza o după-amiază foarte frumoasă”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Duminică, 20 iunie, începând cu ora 12,00 la Lupeni, în Parcul CAP va fi O lume minunată, însă, primarul promite că nu este singura zi în care va aduna copiii în acest loc.
„Nu ne vom opri aici. Vom continua toată această vară să facem multe acțiuni cu copiii, fiindcă ei sunt importanți. Și noi ne dorim să îi scoatem cât mai mult din casă, să se bucure de copilărie. Noi facem eforturi să îi dăm acestui parc culoare și de 4 ani de zile am tot încercat să facem mereu mai frumos și sunt
convins că le place tuturor. De altfel, îi invităm și pe timp de noapte, fiindcă atunci avem lumini care reflectă foarte frumos în aceste mingi colorate”, le mai promite copiilor, Lucian Resmeriță.
Așadar, duminică, cu mic cu mare, fiecare este așteptat în Parcul frumos colorat să sărbătorească un strop de copilărie.
Diana Mitrache