Un copac a căzut, rupt de o rafală puternică de vânt în Cartierul Aeroport din Petroșani. Incidentul a avut loc sâmbătă, la prânz. La fel s- a întâmplat și la Deva, iar pompierii spun că vântul puternic e de vină.

„Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru degajarea unui copac de mari dimensiuni care a căzut pe acoperișul unei case.
Copacul s-a rupt în urma unei rafale puternice de vânt, iar tulpina și crengile desprinse au distrus partea de acoperiș de deasupra camerelor de locuit.
Pompierii au intervenit cu o autoscară și au eliberat acoperișul, iar în urma intervenției a fost eliminat pericolul ca și alte părți ale copacului să se prăbușească pe construcție.
Tot astăzi, aproape simultan, pompierii deveni au acționat pentru îndepărtarea unui copac care, din cauza vântului, s-a rupt, existând pericolul să cadă peste scările și poarta de intrare ale unui restaurant de lângă Parcul Cetății din Deva.
De asemenea, un echipaj de pompieri ai detașamentului Hunedoara a intervenit, în jurul orei 15.00, pentru degajarea unor copaci care au căzut peste firele de curent din satul Gânțaga, comuna Bretea Română. Copacii s-au rupt din cauza rafalelor de vânt. Intervenția de aici este în desfășurare”, a declarat Lucian Morogan, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.