U n contract de peste 12 milioane de lei finanțat din fonduri europene a fost scos la licitație de autoritățile locale din Uricani.
Contractul prevede execuție lucrări în cadrul proiectului „Reabilitare și dotare cu echipament didactic Școala Gimnazială NR. 2 Uricani, sala de sport aferentă școlii nr.2, reabilitare tronsoane str. AL. Brazilor, amenajare loc de joacă parc, Bl. 13” împărțit în 2 loturi astfel: Lotul 1: reabilitare și dotare cu echipament didactic școala gimnazială nr. 2 Uricani si sala de sport aferentă școlii nr.2 lotul 2: reabilitare tronsoane str. AL. Brazilor și amenajare loc de joacă parc, bl. 13”.
”Obiectivul general al proiectului este creșterea calității vieții locuitorilor prin îmbunătățirea serviciilor educaționale și îmbunătățirea spațiilor publice urbane. Proiectul urmărește o abordare integrată a problemelor din oraş (servicii educaționale, culturale, recreative si infrastructura publica urbana nemodernizata etc) în vederea soluționării simultane a necesităților populației și revitalizarea fizică şi socială a comunităților defavorizate din orașul Uricani”, arată administrația locală de la Uricani.
Proiectul prevede și măsuri care conduc la îmbunătățirea modurilor nemotorizate de transport, și anume se reabilitează Aleea Brazilor prin care se vor obtine urmatoarele avantaje socio-economice îmbunătățirea infrastructurii pietonale din zona Aleea Brazilor; îmbunătățirea accesibilității utilizatorilor și mobilității populației și asigurarea unei legături între instituții sociale și culturale sigure și facile pentru populația din zonă
Monika BACIU