U niversitatea din Petroșani continuă înscrierile pentru admiterea la una dintre specializările atractive la studiile de licență, masterat sau doctorat.

La masterat una dintre specializări este aceea de Gestionare și Protecție a Mediului, o specializare care este la mare căutare în acest moment pe piața muncii.
Reprezentanții UPET spun că după terminarea acestui master cei care doresc o carieră o pot face alegând locuri de muncă cum ar fi Garda de mediu; companii naționale și multinaționale sau Agenția națională și asociația județeană de mediu.
”Masterul Gestionarea și Protecția Mediului dorește să le confere absolvenților toate competențele necesare pentru a se adapta cerințelor economiei de piață și noilor tehnologii bazate pe cunoștințe tehnice, economice și manageriale care să promoveze principiile de dezvoltare durabilă de protejare a mediului înconjurător. Acest master este caracterizat de o puternică componentă profesională și de specializare, strict necesară atât din punctul de vedere al cerințelor pieței muncii cât și din
perspectiva continuării studiilor la doctorat. Disciplinele de specialitate relevante sunt: metode și tehnici de evaluare a impactului asupra mediului; schimbări climatice globale; metode moderne de prevenire a poluării industriale;
gestionarea resurselor de apă în condiții de extreme hidrologi­ce; reconstrucția ecologică a terenurilor degradate; conservarea bio- și geodiversității; managementul riscurilor de mediu; tehnici avansate de gestionare a deșeurilor și ecotoxicologie”, arată reprezentanții Universitășii din Petroșani.
Monika BACIU