C onstantin Ionașc este cel mai bun pădurar din județul Hunedoara. Acesta câștigă titlul pentru a noua oară. Constantin Ionașc este de la Ocolul Silvic Lupeni. Constantin Ionașc a fost desemnat „Cel mai bun pădurar” al Direcției Silvice Hunedoara, în cadrul unui tradițional concurs, ce s-a desfășurat la Simeria.
Pădurari din toate ocoalele silvece ale Direcției Silvice Hunedoara s-au întrecut în acest concurs, trecând prin probe diverse și complexe, pentru câștigarea titlului de “Cel mai bun pădurar”. Printre testele la care au fost supuși pădurarii s-a numărat și recunoașterea speciilor din flora forestieră, a celor de vânat și de dăunători ai pădurii. La final, competiția a fost câștigată de Constantin Ionașc, de la Ocolul Silvic Lupeni, care va participa la faza națională a concursului.
„La sediul Ocolului Silvic Simeria s-a desfășurat faza pe direcţie a concursului profesional “Cel mai bun pădurar”. Pentru a noua oară, câştigător al acestei competiţii a fost domnul Constantin Ionaşc – reprezentantul Ocolului Silvic Lupeni. Îi dorim mult succes la faza pe ţară a competiţiei, care va avea loc la Sibiu, în luna octombrie. Felicitări câştigătorului şi tuturor participanţilor – cei mai buni pădurari ai ocoalelor silvice din cadrul D.S. Hunedoara!”, au declarat reprezentanții Direcției Silvice Hunedoara.
Monika BACIU