Telescaune care functioneazã în gol sau utilitatea acestora, mãsuri populiste, acte de caritate, au fost câteva din problemele ridicate în Consiliul Local Petrosani la proiectul de hotãrâre care viza  modificarea preturilor biletelor pentru copiii de peste 7 ani.
Telescaunele din Parâng au contribuit cu sume importante la bugetul local al municipiului Petrosani. Copiii vor plãti bilet pentru telescaune, autoritãtile dorind astfel cã creascã suma încasatã la buget. De la începutul anului si pânã la sfârsitul lunii octombrie, încasãrile la cele douã telescaune au fost de peste 100.000 de lei.
“De la 1 ianuarie pânã în prezent am avut 1,250 mld. lei încasãri. Nu am fãcut un calcul acum exact. Nu putem porni telescaunul sâmbãta si duminicã sã ducem copii gratuit în Parâng”,  a spus Daniel Visan, directorul executiv al DADPP în cadrul sedintei de Consiliu Local. Consilierul local, Mihai Barbu, s-a declarat nemultumit de mãsura propusã, si anume de taxarea copiilor.
“Foarte bine sã meargã gratuit, ca sã facã ski si sã mai iasã în mijlocul naturii. Atâta ar putea sã facã si consiliul local pentru ei”, a spus consilierul local, Mihai Barbu.
Directorul executiv al DADPP Petrosani a avut si o replicã.
“Cred cã Consiliul Local nu este o fundatie sã facem doar acte de binefacere. Trebuie sã acoperim si noi niste costuri … atunci nu mai punem nici o taxã si merge toatã lumea gratis. Oricum la toate actiunile care se desfãsoarã în Parâng se merge gratis. Nu putem functiona la infinit cã copii sã nu plãteascã nimic, în ideea în care vin tabere si nu vin 1 sau 2 copii”,  a mai spus Daniel Visan.
Populism
De cealaltã parte, consilierul local, Valeriu Butulescu a deschis un subiect sensibil. Acesta a fãcut referire la o erã apusã de 27 de ani, dar si la populism.
“Ideal ar fi sã fie toate gratis. A fost un regim politic care si-a propus asta si a terminat foarte rãu. Este clar cã suntem pe pierderi cu acest tip de activitate dar continuãm sã insistãm pe gratuitãti si reduceri, trebuie sã fie o apropiere, hai sã spunem cã nu vrem profit dar nici nu putem merge iarãsi pe pierderi si în acest domeniu de activitate. Avem forme de protectie socialã pentru copii. Pânã la 7 ani este gratuit iar de 7 ani pânã la 14 ani este o reducere de 50 %, trebuie sã întelegem cã are niste limite si populismul”, a spus consilierul local Valeriu Butulescu.
“Dl. Butulescu eram amândoi colegi în consiliu când am votat ca si copiii pânã la 14 ani sã circule gratuit, atunci nu era populism?”,  a replicat consilierul Dorina Nitã.
Autoritãtile locale de la Petrosani vor ca prin aceastã mãsurã sã reducã pierderile înregistrate cu utilizarea instalatiilor de transport pe cablu.
“Aceastã mãsurã cu copiii de la 7 la 14 ani a fost introdusã un pic populist. Peste tot copiii… dacã mergeti cu avionul copiii pânã la 3 ani nu plãtesc, peste 3 ani plãtesc. Dacã mergeti cu copiii cu trenul pânã la 6 ani nu plãtesc, peste 6 ani plãtesc. Din practicã ne-am dat seama cã trebuie bãgatã aceastã taxã mãcar de 50 % pentru copii pânã la 14 ani. Asa se întâmplã peste tot în tarã. Dar nu putem cuantifica atât de exact cât vreti dumneavoastrã deoarece telescaunele circulã si cu 2 oameni si cu 100 oameni cam în acelasi pret. Însã din experientã si din practicã ne-am dat seama cã costurile pe care le avem, sunt destul de mari si nu este normal sã fie aceastã reducere”,  a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
TS 3 – functioneazã în gol?
Consilierul Milu Vladislav a ridicat o altã problemã. Acesta nu vede utilitatea noului telescaun, TS3. Mai mult, consilierul sustine cã de multe ori instalatia pe cablu care a costat peste 10 milioane de lei “merge în gol”.
“Avem 2 telescaune, vreau sã stiu si eu care sunt veniturile si cheltuielile pentru fiecare telescaun. Eu urc din douã în douã sãptãmâni în Parâng, nu vãd utilitatea telescaunului nou, de multe ori îl vãd mergând în gol”, a spus consilierul local, Milu Vladislav.
“Sunt perioade când merge în gol unul sau celãlalt. O cuantificare foarte exactã nu putem face, deoarece atât angajatii cât si cheltuielile la energia electricã sunt pentru ambele instalatii, nu separat. Repet, eu sunt de acord sã nu plãteascã nimeni telescaunul. Poate trebuia sã facem si o comparatie cu alte statiuni sã vedeti cã la noi sunt preturile cele mai mici la transportul pe cablu. Ati vãzut cã si la bazin când am crescut pretul biletului cu 1 leu, care nu este o sumã mare, dar dacã într-o lunã se duc un numãr de 500 de oameni acolo pentru bazin este un venit. Nu cred cã este un efort atât de iesit din comun sã plãtim 1 leu în plus la biletul de la bazin sau 6 lei cât vine, pentru un copil de 14 ani care merge cu telescaunul. Sunt niste costuri fixe pe care vrem sã le acoperim, nu vrem sã facem nici profit, nici sã îngreunãm accesul unor oameni la astfel de activitãti (…).Telescaunul nou deserveste un numãr mult mai mare de cabane decât telescaunul vechi”, a replicat primarul municipiului Petrosani. Doar copii sub 7 ani au biletul gratuit si cei pânã la 14 ani beneficiazã de 50% reducere din bilet. Restul taxelor rãmân neschimbate, 15 lei dus-întors sau 10 lei dus sau întors.
Monika BACIU