Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara vor să cumpere Termocentrala de la Mintia, dar au pus condiții ce încă nu pot fi garantate. În plus, reprezentanții acestei instituții susțin că vor redresarea situației și, în niciun caz, eliminarea din sistem.
Administraţia judeţeană şi-a manifestat disponibilitatea de a prelua Termocentrala Mintia încă de la începutul anului 2019. Toate demersurile Consiliului Judeţean Hunedoara au fost bazate pe faptul că este neceră asigurre continuităţii serviciului de termoficare pentru cele 4.500 de apartamente, precum şi pentru instituţiile publice din municipiul Deva, racordate la energia termică produsă la Termocentrala Mintia. Iar în repetate rânduri cei din Coniliul județean au făcut adrese în acest sens.
„S-au făcut nu mia puțin de 7 adrese către Ministerul Energiei, în ultimele luni, dar nu am primit niciun răspuns, privind preluarea termocentralei, pentru că este un obiectiv trategic pentru România, în ceea ce privește echilibrul energetic în partea de NV a țării”, a spus Ion Bădin, vicepreședintele CJ Hunedoara. CJ Hunedoara a subliniat intenţia de a prelua în proprietate şi administrare Termocentrala de la Mintia, în condiţiile aplicării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici. „Sunt 7 puncte ce s–au cerut și marți, la București, în ședința ce a fost la Minister, cu domnul ministru Virgil Popescu, la care a participat și președintele CJH Laurențiu Nistor, împreună cu liderii de sindicat de la Mintia. Au fost aprobate doar 4 din cele 7 puncte, dar e clar că, fără a fi aprobate toate cele 7 puncte nu putem prelua, pentru că CJH nu vrea să își lege o piatră de gât și să ducem noi în cap termocentrala de la Mintia”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara Ion Bădin.
Locuitorii din Deva sunt fără căldură, iar școlile în on-line. Asata, pentru că termocentrala a fost oprită, deoarece nu a venit cărbune din Valea Jiului. Iar soluția ar fi clar importul, așa cum au aprecizat și cei din instituția județeană, în ipoteza în care ar prelua această termocentrală.
„Încercăm să gestionăm cu un cărbune ce l-am aduce din import, că s-au găsit furnizori ce ar asigura cantitțile de cărbune ce trebuie livrată către Mintia, iar pe baza energiei electrice pe care o vom vinde, unitatea ar deveni viabilă”, a conchis Ion Bădin.
Amenzile date de Agenția de Mediu depășesc valoarea activelor ce ar putea fi date în plată, iar aceste aspecte, precum și datoriile pe care termocentrala le are sunt impedimente ce țin pe loc acum demersurile de preluarea a termocentralei Mintia.
Diana Mitrache