C onsiliul Județean Hunedoara stabilește regulamentul pentru finanțările nerambursabile din bugetul propriu al județului a programelor și proiectelor din domeniile cultură, inclusiv cultură scrisă, sport, tineret, culte religioase, inițiate de asociații, fundații, unități de cult, precum și constituirea Comisiei de evaluare și selecție și a Comisiei de soluționare a contestațiilor. Până la începutul acestei luni a fost posibilă transmiterea propunerilor, sugestiilor și opiniilor cu valoare de
recomandare, cu referire la acest proiect de hotărâre.
”Orice persoană juridică fără scop patrimonial din judeţul Hunedoara – asociaţii ori fundaţii constituite conform legii – care desfăşoară activităţi nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public poate beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul propriu al Judeţului Hunedoara conform Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute conform legii, fără venituri sau cu venituri reduse, pot beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul propriu al Judeţului Hunedoara pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor. Finanţarea nerambursabilă acordată se va utiliza de către cultele religioase şi organizaţiile neguvernamentale numai pentru acţiunile, programele şi proiectele de interes public iniţiate şi organizate de către acestea. Finanţarea se acordă pentru acoperirea parţială a unui program ori proiect în baza unui contract încheiat între părţi. Pentru aceeaşi activitate nonprofit nu poate fi solicitată decât o singură finanţare nerambursabilă de la aceeşi autoritate finanţatoare în decursul anului fiscal, conform Legii 350/2005. Potrivit dispoziţiilor legale indicate anterior, acordarea finanţării nerambursabile se face exclusiv pe bază de selecţie publică”, arată documentul CJ Hunedoara.
Evaluarea în sistem competitiv a programelor și proiectelor în domeniul cultural, tineret, sportiv, al cultelor religioase şi culturii scrise, iniţiate şi organizate de asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile neguvernamentale şi unităţile de cult, se face de către o comisie de evaluare şi selecţionare constituită prin hotărâre a Consiliului Judeţean Hunedoara.
Monika BACIU