Consiliul Judeţean Hunedoara s-a asociat cu spitalele suport pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Au existat discuţii îndelungi pe marginea sprijinirii cu fonduri a acestor unităţi medicale.
Unul dintre vicepreşedinţii CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu a ţinut să sublinieze că nevoile unităţilor medicale sunt absolut reale şi trebuie identificate soluţii pentru alocarea de fonduri.
”Cele patru spitale sunt spitale suport COVID. În contextul în care spitalul judeţean a intrat în carantină, cazurile au fost duse, în marea lor majoritate, către cele patru spitale COVID. Deci necesităţile lor sunt unele reale. Consiliile locale nu au forţa financiară pe care o are consiliul judeţean. Din cauza aceasta cred că este imperios necesar să găsim o soluţie de a sprijini cele patru uat, pentru că ele, la rândul lor, să poată să sprijine cele patru spitale. Cred că este o problemă de solidaritate să facem cât mai repede aceste demersuri”, a spus Sorin Vasilescu, vicepreşedinte CJ Hunedoara.
Consilierii judeţeni ai Partidului Naţional Liberal au solicitat conducerii CJ Hunedoara măsuri concrete pentru sprijinirea spitalele suport.
”La şedinţa trecută am solicitat punctul dumneavoastră de vedere privind reanalizarea unor societăţi din cadrul consiliului judeţean şi mi-aţi răspuns că nu aveţi intenţia să faceţi nici o modificare. În urma răspunsului dumneavoastră, noi am considerat că era impetuos necesar să promovăm aceste proiecte, pentru a sprijini unităţile spitaliceşti din judeţul Hunedoara”, a spus Marius Mutulescu (PNL), în plenul şedinţei de CJ din data de 21 aprilie.
Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, susţine că doar spitalele din subordinea CJ Hunedoara pot fi susţinute financiar, adică Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, dar şi sanatoriile.
”Ţin să menţionez că şi atunci ştiam că nu putem să ajutăm material spitale care sunt în subordinea UAT. Repet ceea ce v-am spus la începutul şedinţei: am cerut să realizăm rectificare de bugete de la unităţile de cultură, pentru a sprijini tot ceea ce înseamnă unităţi spitaliceşti din subordinea Consiliului judeţean Hunedoara.
Secretarul judeţului Hunedoara, Dan Daniel, a subliniat că ar exista o asociere cu spitalele din Lupeni, Vulcan, Hunedoara şi Orăştie, însă este vorba de ”asocierea pentru realizarea unor lucrări sau servicii  publice, cu sume de finanţare respectând contribuţia fiecăruia, iar contractele de asociere se încheie de ordonatorii principali de credite”. Adică nu există o asociere cu primăriile în acest sens.
Toma Florian consilier judeţean din partea PNL susţine că dacă ar exista voinţă s-ar putea aloca bani pentru spitalele suport, fix pe modelul prin care Primăria Deva susţine financiar Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.
”Există un principiu, principiul solidarităţii se numeşte el, şi este stipulat în Legea finanţelor publice locale. Acest principiu spune că, prin politicile bugetare locale se poate realiza ajutorarea unităţilor administrativ-teritoriale aflate în situaţie de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi administrativ-teritoriale sau din proprie iniţiativă. Am considerat că aceste unităţi administrativ-teritoriale se află într-o situaţie de extremă dificultate, luând act de ceea ce ne comunică primarul municipiului Hunedoara sau un senator de Hunedoara, care spune că este inadmisibilă atitudinea Consiliului Judeţean Hunedoara faţă de Valea Jiului. Zona asta nu există pentru Consiliul judeţean Hunedoara, da? Nu se interesează Consiliul Judeţean Hunedoara deloc de această zonă şi nu se vede nici o preocupare, nu faci nimic şi te ascunzi şi să nu auzim nimic de consiliul judeţean”, a spus Toma Florian, consilier judeţean PNL. Nu există voinţă din partea CJ Hunedoara pentru a susţine activitatea cadrelor medicale.  Este concluzia lui Toma Florian.
”(…)Singurul argument care refuză această asociere rezumă dintr-o frază care spune că este evident că nu există manifestarea de voinţă a ambelor autorităţi. Este clar că una dintre autorităţi este Consiliul judeţean Hunedoara şi nu există această manifestare de voinţă de a ne asocia cu spitalele respective şi a veni în sprijinul acestor comunităţi medicale. Iar în ceea ce priveşte asocierea unei autorităţi cu o  persoană juridică ordonator terţiar de credite, vă dau exemplul municipiului Deva, care s-a asociat cu Spitalul Judeţean Deva care, aşa cum dumneavoastră subliniaţi, este ordonator terţiar de credite şi nu în subordinea Consiliului Local Deva, ci în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara. Atunci era cadrul legal necesar şi acum, când vrem să dăm ajutor, cadrul legal nu ne permite”, a mai spus consilierul judeţean.
Consilierul Ioan Nicolae Chirilă (PNL) a cerut urgentarea acestor demersuri pentru sprijinirea spitalelor suport COVID-19.
”Vă rog să vă uitaţi cu ceva ani în urmă şi să vedeţi că au mai existat asocieri între consiliul judeţean şi Spitalul Municipal Hunedoara, spitalul de la Petroşani şi multe alte spitale. Ideea este că trebuie urgentat cât mai repede acest lucru, pentru că e vorba de vieţi omeneşti, este vorba despre o implicare în ceea ce priveşte salvarea sau reducerea timpului în care vom ieşi din această izolare şi din această criză. Nimeni nu se aştepta la o astfel de criză, aşa că haideţi să lăsăm politicul deoparte şi haideţi să ne implicăm! Suntem de acord să respectăm legislaţia dar trebuie urgentat, urgentat, urgentat”, a spus Ioan Nicolae Chirilă, consilier judeţean PNL.
În plus, în urmă cu circa 3 săptămâni, şi primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriţă a avut o ieşire dură la adresa conducerii CJ Hunedoara, tocmai pentru că aceste spitale nu primesc fonduri.
Cosmin BACIU