Consiliul Județean Hunedoara a primit unda verde și urmează să facă evaluarea clădirilor de la mina Petrila, pe care vrea să le cumpere de mai bine de un an de zile. Mai mult, cei de la Societatea de Închideri de Mine pun la dispoziție și personalul necesar.
Săptămâna trecută, la Consiliul Județean Hunedoara au ajuns domunetele prin care instituția să fie îndreptățită să facă evaluarea clădirilor pe care vrea să le cumpere. Și, cu acest prilej, a fost reiterată ideea că acestea vor ajunge la instituția județeană.
„Continuăm demersurile pentru preluarea activelor EM Petrila. Ei au dat suma și ne spun că aceste clădiri valorează, undeva la 2,4 milioane de lei. Noi suntem obligați să facem evaluarea cu un evaluator independent. Ne pun la dispozție oamenii din cadrul societății, ca să facem evaluarea și, în bugetul de anul acesta, vor fi prinși bani pentru cumpărarea activelor de la EM Petrila”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Inițial, experții au stabilit, în urma evaluării, că aceste active de la Petrila costă cam 2.160.000 de lei și cei din Consiliul Județean spun că obiectivele istorice ar urma să le preia Muzeul Civilizației Dacice, care să scrie proiecte europene și să le pună în valoare.
Terenul rămas va fi pus la dispoziția celor interesați, că acolo este deja apă, curent și racorduri pentru gaz. O parte din Preparație, ar urma să fie preluată de Asociația Planeta Petrila, care are în plan să atragă 5 milioane de euro, iar clădirile administrative pot fi preluate de primărie, care ar urma să își aducă acolo toate serviciile la un loc.
Diana Mitrache