Schimb de replici dur în ședința Consiliului Local de la Petroșani. Un consilier a cerut referendum, pe motiv că lumea nu vine la meciurile echipei de fotbal Jiul Petroșani și primăria dă bani prea mulți pentru acest sport. Replicile dure s-au purtat între primar și un consilier.
În ședința de consiliu de la Petroșani, consilierul PNL Cosmin Rădescu a cerut referendum pentru echipa Jiul Petroșani. A motivat că poate lumea nu este interesată de fotbal și a spus că ar fi nimerită consultarea publicului.
„Mie mi se pare că e o cheltuială extrem de mare, în raport cu, nu aș spune performanțele, că performanța e direct proporțională cu nivelul investițiilor. Dacă aduci jucători de calibru, apare și performanța. Remarc cu stupoare că meciurile de la Petroșani nu manifestă un interes pentru comunitatea de aici. Adică, chiar și cu intrare liberă, abia dacă vezi 100 -200 de suporteri pe stadion”, a spus, în timpul ședinței de consiliu, Cosmin Rădescu, consilier PNL.
Așa că Rădescu, actor de meserie, crede că ar fi nimerit un referendum. „Oare petroșenenii sunt mulțumiți de faptul că, din bugetul local, se alocă, anual, suma asta de bani, pentru fotbal? (…) Chiar o să fac un sondaj personal, să văd dacă oamenii vor această echipă de fotbal, dacă își doresc ca să continuăm, că noi nu avem o firmă care să se ocupe de salubritate, iar orașul arată sub orice critică”, a mai replicat Rădescu.
Așa că, de aici, între primar și consilierul PNL au ieșit scântei.
„Sigur că putem să desființăm echipa de fotbal Jiul. Cred că suntem echipa cu cele mai mici salarii, din seria în care jucăm, echipa care, de un an, am reconstruit, avem o medie de vârstă de 20 de ani. Nu toate activitățile sunt profitabile, dar că întreb, ca manager la teatru, câți bani făceați din bilete și din prestațiile artistice, ale colectivului? Erați pe profit? Nu și teatrul face asta pe bani publici. Trebuie să recunoaștem că fotbalul are cea mai mare adresabilitate, nu doar în România. Vreți să ne comparăm cu Real Madrid? Că nici dumneavoastră, la teatru, nu vă comparați cu ăia de pe Broadway. Uitați-vă cât de cunocuți sunteți dumneavoastră și cât de cunoscuți sunt cei de acolo și ce bani fac!”, a replicat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, într-o discuție în care Cosmin Rădescu a spus că valoarea actorilor de aici poate fi comparată cu cea din SUA, dar nu și a jucătorilor de fotbal.
Aproximativ 360 de mii de lei pe an a alocat primăria din Petroșani, din bugetul local, anual, iar jucătorii au salarii între 1.500 de lei și 4.000 de lei, ultima sumă fiind doar pentru 4 dintre fotbaliști.

Diana Mitrache