Au decis soarta locuitorilor din Valea Jiului: Pret mai mare la gunoi de 27 de ori. Pretul gunoiului menajer din Valea Jiului se va scumpi considerabil in urmatorii ani. Motivul este acela ca legislativul de la Petrila a refuzat constructia unui deponeu ecologic pe raza localitatii.
Reprezentantii Consiliului judetean Hunedoara au rezolvat problema deponeului, insa nu vor putea rezolva problema pretului din Valea Jiului. Astfel, o statie de colectare a deseurilor se va realiza la Barcea Mare.
“Am primit prin fax o solicitare de la MAI prin care solicita o hotarare de Consiliu Judetean pentru obtinerea unitatii militare de la Barcea sa construim deponeul ecologic, unicul deponeu ecologic din judetul Hunedoara. E nevoie de aceasta unitate militara de la Barcea Mare pentru a reusi sa facem aces tunic deponeu. Dupa cum stiti, consilierii de la Petrila au respins proiectul de hotarare prin care solicitam un teren pe raza localitatii unde sa construim deponeul”, afirma Mircea Ioan Molot, presedintele CJH.
Mai mult, Molot este cu gandul si la locuitorii din Valea Jiului. “Imi pare foarte rau pentru locuitorii din Valea Jiului. Ei vor plati mai mult pentru gunoiul menajer, dar nu am ce face”, a mai spus Molot.
Mai mult, potrivit unor surse din cadrul CJH, locuitorii Vaii Jiului nu vor putea suporta pretul transportului gunoiului menajer la Barcea.
“Gunoiul din Valea Jiului nu se va putea trsnporta la Barcea pentru ca proiectul nu permite ca acestea sa fie transportate mai mult de 70 de kilometric”, spun surse din cadrul CJH.
Consilierii locali de la Petrila nu au votat proiectul de hotarare pentru construirea deponeului ecologic pe raza localitatii pe motivul de a nu transforma orasul intr-o groapa de gunoi. La mijloc sunt insa, potrivit unor surse, unele interese de grup in spatele carora se afla chiar edilul de la Petrila, Ilie Paducel.
Raul IRINOVICI