O conferință de mare anvergură se va desfășura în județul Hunedoara. CJ Hunedoara s-a asociat cu Academia de Studii
Economice din București pentru organizarea în comun a proiectului de interes județean Conferința internațională zonală româno – franceză „Dezvoltare regională durabilă pentru județul Hunedoara”, care va avea loc în municipiul Hunedoara, în perioada 04 – 07 octombrie 2023.
Evenimentul vizează
promovarea județului Hunedoara la nivel internațional.
”Scopul principal este schimbul de bune practici între specialiști români și francezi, în domeniul administrației publice locale și antreprenoriatului, pentru identificarea de soluții care să stea la baza creșterii potențialului economic, administrativ și social al județului Hunedoara”, arată CJ Hunedoara.
Principalul rezultat urmărit este crearea premiselor pentru realizarea unui cadru instituțional de colaborare a unităților administrativ-teritoriale cu specialiști francezi și români, pentru derularea în echipe mixte a unor proiecte de interes pentru dezvoltarea durabilă a județului Hunedoara. În plus, se au în vedere schimburi de experiență, vizite de lucru,
participare în comun în cadrul unor proiecte cu finanțare internațională de interes
pentru județul Hunedoara.
Monika BACIU