Judecătoria Orăștie a condamnat patru cetățeni de naționalitate cehă pentru furt calificat, distrugere și acces cu detectare de metale în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizaţia prealabilă. Mai exact este vorba de patru cehi care în anul 2015 au făcut mai multe săpături ilegale și au furat peste 100 de obiecte antice din Munții Orăștiei. Trei dintre braconierii arheologici au fost condamnați la câte un an şi 4 luni de închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, la 8 luni de închisoare pentru infracţiunea de distrugere şi la 8 luni de închisoare pentru infracţiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizaţia prealabilă, urmând a executa în total pedeapsa de 1 an, 9 luni şi 10 zile. Un alt ceh a fost condamnat la 2 ani, 5 luni şi 10 zile.
Magistraţii au dispus, însă, suspendarea executării pedepselor date celor patru, pe un termen de supraveghere de doi ani, şi ca inculpaţii să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Orăştie sau la Primăria Beriu.
„Bunurile au fost introduse în camera de corpuri delicte a IPJ Hunedoara cu dovada Seria H nr 0105172 din data de 22 04 2016. În baza art. 25 rap la art. 397 Cod pr pen obligă pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 12.500 lei către partea civilă Statul Român prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de 360 lei pentru fiecare inculpat vor fi suportate din fondurile Ministerului de Justiţie. În baza art.274 Cod pr pen obligă pe inculpaţi la câte 4000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în soluția dată de Judecătoria Orăștie.
Bunurile arheologice sustrase de cei patru indivizi au fost recuperate de la inculpaţi şi depuse la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Cosmin BACIU