Doctorul primar care a lovit un pieton cu masina si l-a omorât iar apoi a fugit de la locul accidentului, a primit o pedeapsã de 1,4 ani de închisoare cu suspendare. Sentinta instantei de fond nemultumeste rudele victimei dar si medicul gãsit vinovat.
Accidentul a avut loc la finele anului trecut, iar dosarul a ajuns pe rolul Judecãtoriei Novaci care a decis cã medicul Costin Dobrescu, din Uricani, se face vinovat de ucidere din culpã. Magistratii l-au condamnat la o pedeapsã de 1,4 ani de închisoare cu suspendare, dar si la efectuarea de 70 de zile de muncã în folosul comunitãtii, activitate ce ar urma sã fie fãcutã la Primãria Uricani sau Vulcan. Acesta a mai fost obligat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Totodatã, medicului i-a fost prelungit si dreptul de a conduce pe drumurile publice pânã la mijlocul acestei luni. Atât Dobrescu cât si urmasii victimei au fãcut apel la sentinta primei instant. Politistii din Gorj au stabilit cã medicul din Uricani, a accidentat mortal un pieton care îsi fãcea nevoile, pe marginea unui drum national din Bengesti Ciocadia. Dupã ce a scãpat masina de sub control si a lovit pietonul, acesta a pãrãsit locul evenimentului, fiind gãsit de politisti pe raza comunei Scoarta. Când a fost oprit de politisti medicul le-a spus cã nu a lovit pe nimeni si cã masina si-a accidentat-o într-un sant.
Maximilian Gânju