Î n ședința Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara au fost luate în discuție, alături și de alte probleme, scrisorile de intenție depuse de cadrele didactice care au dorit să ocupe o funcție de conducere
(director, director adjunct) în unitățile de învățământ preuniversitar din județ începând cu data de 01 septembrie 2021.
În Monitorul Oficial din data de 10.08.2021 a fost publicat Ordinul Ministerului Educației pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, prin acest ordin fiind abrogat totodată O MEN 2969/2017.
Potrivit calendarului, în data de 15-26 septembrie are loc depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată, iar n data de 7 octombrie va avea loc afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor.
În data de 15 octombrie este programată proba scrisă a concursului, iar în data de 20 octombrie vor fi afișate rezultatele obținute de candidați la proba scrisă.
În perioada 15 noiembrie – 8 decembrie va avea loc desfășurarea probei de interviu.
Potrivit calendarului, în 17 decembrie are loc validarea rezultatelor finale, iar în 20-22 decembrie se vor emite deciziile de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022).
Dintre noutățile acestei metodologii, în raport cu
precedentele concursuri pentru ocuparea funcțiilor de
conducere din unitățile de învățământ, sunt de amintit relaxarea condițiilor de
participare la concurs: nu mai este obligatorie apartenența la Corpul Național al Experților în Management Educațional, au fost eliminate condiționările
relative la gradul didactic, iar vechimea la catedră minimă este de 5 ani.
”Modificarea componenței comisiilor de evaluare a probei de interviu (se constituie o comisie pentru fiecare unitate de învățământ): președinte –
inspector școlar; membri – doi reprezentanți ai cadrelor didactice, aleși prin vot secret, un reprezentant al consiliului local și un reprezentant al departamentului de resurse umane din cadrul companiilor mijlocii, mari și foarte mari sau un reprezentant al unei companii specializate în recrutarea resurselor umane sau un cadru didactic din învățământul superior cu competențe în management instituțional și/sau management educațional”, informează Sindicatului Învățământului Preuniversitar din județul Hunedoara.
Monika BACIU