Elevii din Petrosani s-au întrecut în cadrul Sãptãmânii voluntariatului, iar cei mai buni si mai priceputi dintre ei vor pleca la Deva.  Este vorba despre concursul Sanitarii priceputi, în etapã ce conteazã pentru calificarea la judeteanã, iar cei mai buni s-au dovedit a fi cei de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Petrosani si de la Scoala Carmen Sylva.

Experienta, însã, conteazã pentru fiecare, chiar dacã nu au luat un premiu acum. „Din momentul în care am constientizat cã acest concurs presupune salvarea unei vieti, cândva, undeva, am devenit foarte dedicati în a face o treabã cât mai bunã. Principiile minimale de acordare a primului ajutor si faptul cã poti sã schimbi cursul vietii cuiva, ne motiveazã sã fim voluntari la Crucea Rosie. Din fericire, nu am avut ocazia sã trãiesc de adevãrat o experientã ca aceasta, dar dacã va fi nevoie, sunt sigurã cã sunt pregãtitã”, a declarat Edena Andrei, voluntarã de la Colegiul National Mihai Eminescu din Petrosani.

„Am dorit sã fiu voluntar ca sã învãt sã dau primul ajutor si sã fac gesturi umanitare.  Te ajutã sã te dezvolti spiritual, în sensul cã poti sã fii mai bun, sã ai plãcerea de a ajuta oamenii si poate sã îi îndrumi si pe altii sã facã la fel. E foarte important sã ajuti si sã stii cum sã acorzi primul ajutor”, ne-a spus si Ioan Dan Murg, elev al Colegiului Economic Hermes din Petrosani.

„Am învãtat cum sã acord primul ajutor si, având în vedere cã sunt voluntar al Crucii Rosii, am învãtat cã voluntariatul ajutã. Ajutându-i pe ceilalti, te ajuti pe tine însuti!. Te simti mai împlinit”, ne-a spus si Denisa Maria Miklos.  elevã de la Scoala Gimnazialã nr 7 din Petrosani.

Tinerii sunt interesati sã devinã voluntari si merg în stagii de pregãtire. Acum, în cadrul acestui concurs, ei doar au demonstrat ce stiu din experientã. „Instruirea tinerilor în ceea ce priveste acordarea primului ajutor si ce înseamnã sã salvãm vieti este esentialã. Este un concurs organizat între scolile gimnaziale si licee. Copiii se aleg cu premii, cupe, medalii si, cei care se claseazã pe locul I, vor merge la etapa judeteanã. Concursul se va tine sâmbãtã, la Hunedoara”, a spus si Felicia Vitan, presedinta Crucea Rosie Petrosani.

Elevii de la Scoala Carmen Sylva  si cei de la Colegiul National Mihai Eminescu vor pleca la etapa judeteanã a concursului Sanitarii priceputi si acum au demonstrat cât de bine pregãtiti sunt. Au fost pusi în situatii reale, ce pot apãrea oricând pe stradã, iar fiecare dintre ei a stiut ce are de fãcut.

Diana Mitrache