Ceaune pe pirostrii, mirosuri îmbătătoare, muzică ungurească și, desigur, bucătari pricepuți. Sunt ingredientele de la care au pornit cei din comunitatea maghiară, ca să ne arate ce înseamnă mâncarea tradițională ungurească.

Despre secretul unui gulaș nemaipomenit am aflat și noi, dar doar în linii mari.
Patru echipe de bucătari s-au întrecut în mâncarea tradițională a comunității maghiare: gulașul. Fiecare a pus acolo ce a crezut că este mai bun, ce a știut mai bine, din borcane aduse de acasă, din cutii special păstrate pentru acest eveniment. Iar noi am vrut să știm care ar fi secretul. Asta, pentru că mirosurile erau îmbătătoare, lângă fiecare ceaun.
Echipa din Petrila a zis câte ceva, dar nicidecum secretul. „Noi avem fiecare secret, care este unic pentru fiecare familie, dar nu putem să vă dezvăluim. Punem piper, zarzavat, grăsime, carne și restul un pic de dragoste”, a spus reprezentata echipei de la Petrila.
„Secretul e al gulașului. De peste 30 ani pregătim gulaș și sper să nu greșim nici acum. Am schimbat un pic echipa, că unii sunt la muncă, dar cred că va ieși ceva mai bun. Rețeta nu o știu nici eu. Dar am pus
un lemn bun cu care amestecăm”, a spus și șeful echipei din Lupeni.

„Reprezentăm în acest concurs Colegiul Mihai Eminescu, secția maghiară. Este prima dată când gătim aici, dar ne pricepem și vrem să câștigăm. Sigur că avem ingrediente secrete, dar am pus carne, cartofi, ceapă, ardei, roșii și multe secrete”, ne-a explicat o profesoară de la secția maghiară a școlii Avram Stanca, structură a Colegiului Mihai Eminescu.
„Pun un pic de sare, că fiecare ingredient trebuie pus la momentul potrivit. Avem ingrediente pregătite de copii de la căminul Cor Iesu și facem un gulaș de fasole, tradițional unguresc și îmbinăm ungurii cu românii, că la români le place fasolea, nouă gulașul. Deci, o să fie ceva și pentru unii și pentru alții. Ingredientul secret nu se spune, dar aici boabele au fost alese de copii”, a spus și reprezentanta echipei de la Cori Iesu, care avea pe lângă ea și copiii.
Dar, dincolo de concurs, cel mai mare ceaun l-au făcut cei din comunitatea maghiară, care au servit, la final, gulaș fiecăruie trecător. „Este standul UDMR. Noi nu intrăm în concurs, dar vom da premii. În fiecare an, noi avem cel mai mare ceaun facem pentru toți cei care doresc să guste. Și să știți că, an de an, facem după altă rețetă, deci are noutăți în el. Anul acesta e ketchup făcut în casă”, a spus Eduard Wersanski, UDMR Petroșani.
Zilele culturii maghiare aduc împreună comunitatea maghiară și cea de români și toată lumea este de părere că obiceiurile și mâncarea nu ar trebui să se piardă. „Este o zi foarte importantă în viața comunității maghiare. 4 echipe se bat și se zbat să facă cel mai bun gulaș, cu cea mai bună savoare, pe placul celor ce degustă. Bineînțeles că sunt secrete, dar ar trebui să omor pe cineva și nu pot să îl spun așa liber”, a adăugat, în glumă, Csaba Kutasi, preșdintele UDMR Petroșani.
Astfel de zile, la Petroșani, sunt mereu
bine-primite, iar comunitatea maghiară le dă un exemplu demn de urmat și celorlalte etnii de aici.
Diana Mitrache