In cursul zilei de astazi, la sediul Complexului Energetic Hunedoara a avut loc o intalnire a primarilor din Vulcan, Petrila, Uricani si Aninoasa cu echipa manageriala a CEH, reprezentata de directorul general Mihai Melczer si consilierul acestuia, Adrian David, precum si cu unii reprezentanti ai unor sindicate. Intalnirea a avut ca subiect oportunitatea realizarii unor investitii comune ale autoritatilor publice locale, pentru reabilitarea si modernizarea sistemului centralizat de termoficare, prin utilizarea de fonduri europene.
Ulterior acestei intalniri, primarii PSD s-au reunit in formula completa (inclusiv cu participarea primarului municipiului Lupeni, Cristian Resmerita – care nu a participat la intalnirea de la CEH din respect pentru legislatia electorala, care impune o serie de restrictii edililor care sunt si candidati la alegerile parlamentare), in sedinta de urgenta, in urma careia s-au desprins o serie de concluzii carora le subscriu toti primarii PSD din Valea Jiului.
Desi consideram ca un astfel de proiect poate fi util cetatenilor din Valea Jiului, suntem obligati sa abordam aceasta chestiune cu maxima atentie, avand in vedere cateva considerente, dupa cum urmeaza:
- Accesarea de fonduri europene pentru o astfel de investitie presupune existenta unor garantii certe privind mentinerea in functiune a Complexului Energetic Hunedoara pentru o perioada de cel putin 10 ani.
- Un eventual faliment al CEH in perioada implementarii proiectului european de reabilitare a retelelor termice ar fi catastrofal pentru administratiile locale, care ar putea fi obligate la rambursarea banilor europeni (intre 30 si 80 de milioane de euro), fapt care ar genera, pe de o parte, falimentul Primariilor si, pe de alta parte, ar institui cresteri de taxe si impozite impuse cetatenilor, cu valori de peste 10 ori fata de nivelul actual, situatie pe care avem obligatia de a o evita cu orice pret.
- Potrivit actualei echipe manageriale a CEH, nu exista garantii certe nici macar pentru anul urmator ca nu se vor mai inchide si alte capacitati de productie din cadrul CEH (dupa ce anul acesta Guvernul Ciolos a lasat Lupeniul si Petrila fara exploatari miniere) asa cum nu exista certitudinea ca nu se va ajunge din nou in insolventa sau chiar faliment.
In aceste conditii, consideram ca nu ne putem asuma riscul de a angrena Primariile din Valea Jiului intr-o investitie de asemenea anvergura, pentru reabilitarea, modernizarea si extinderea retelelor de energie termica in toate localitatile Vaii Jiului, fara a avea GARANTII FERME din partea proprietarului CEH, Guvernul Romaniei, ca activitatea Complexului va continua in urmatorii cel putin 10 ani. In acest sens, cerem Primului Ministru Dacian Ciolos sa faca dovada interesului real al Guvernului fata de acest proiect, prin emiterea de urgenta (pana la finele acesei luni) a unei Hotarari de Guvern sau Ordonante de Urgentaprin care sa fie garantata functionarea Complexului Energetic Hunedoara –inclusiv a celor doua exploatari miniere considerate viabile, pana cel putin in anul 2027, inclusiv prin alocarea sumelor necesare pentru modernizarea celor doua mine si a termocenralei dela Paroseni.
Consideram ca aceasta este singura modalitate prin care putem trece la actiune in realizarea acestui poiect important si necesar pentru toata Valea Jiului. In caz contrar, tragem concluzia ca intalnirea de astazi nu reprezinta decat o forma de campanie electorala (avand in vedere prezenta la eveniment a candidatului pentru Senat al PNL, dl. Adrian Nicolae David, fost presedinte al Consiliului judetean Hunedoara, angajat de urgenta la CEH cu un salariu de peste 115 de milioane de lei vechi) si mimarea interesului pentru acest proiect din partea CEH si a celor care-l gireaza din punct de vedere politic.
Urmare a celor de mai sus, din pacate constatam ca, in fapt, CEH (inclusive termocentrala Paroseni si exploatarile miniere din Valea Jiului) n-au fost, in ultimii 30 de ani, niciodata intr-o situatie atat de dezastruoasa ca in Guvernarea PNL-PDL-Tehnocrati care minte si in acest al XIII-lea ceas populatia Vaii Jiului si a judetului Hunedoara. Noi, primarii PSD vom lupta in continuare cu toate mijloacele legale sa determinam acest Guvern sa schimbe urgent politica de distrugere a CEH si a minelor din Valea Jiului cu o politica rapida de mentinere si modernizare a industriei miniere si energetice din Valea Jiului. Cert este ca, daca nici acum nu vom reusi sp smulgem un act normative care sa garanteze funcionarea CEH, atnci este clar ca pentru acest Guvern, scopul principal este inchiderea Complexului si alocarea de salarii colosale pentru multumirea clientelei politice care huzureste in timp ce minerii asi risca zi de zi viata in subteran pentru salarii de mizerie, fapt care nu mai poate fi tolerat.
GHEORGHE ILE – primarul municipiului Vulcan
CRISTIAN RESMERITA – primarul municipiului Lupeni
VASILE JURCA – primarul orasului Petrila
DAN BUHAESCU – primarul orasului Uricani
NICOLAE DUNCA – primarul orasului Aninoasa