Autoritãtile locale din Lupeni încearcã sã obtinã acordul pentru o majorare a tarifelor la contractul privind serviciile de catering în cadrul Programului ”Bahtalo”. De trei ori a fost scos contractul la licitatie, însã nu s-a prezentat nicio firmã si asta din cauzã cã tarifele nu sunt atractive pentru potentialii ofertanti. De precizat este faptul cã tarifele au fost calculate la valoarea de acum doi ani, când a fost depus proiectul pentru finantare. În plus, câstigãtorul licitatiei ar trebui sã mentinã preturile circa 3 ani, lucru aproape imposibil de realizat în conditiile date.
”Din pãcate, partea de catering nu s-a rezolvat nici la a treia licitatie. Am solicitat mãrirea pretului si cât de curând va fi scoasã din nou la licitatie. Pretul a fost stabilit în functie de ofertele pe care le-am avut la momentul respectiv, de acum doi ani, când s-a lucrat la proiect. Dar acum, pretul nu a mai fost agreat. Dar am solicitat o crestere de buget si avem acceptul. Trebuie doar sã urmãm din nou pasii de licitatie”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeritã. Trei licitatii au mai fost organizate pânã acum, însã niciun ofertant nu a îndeplinit conditiile. La prima procedurã s-a prezentat un singur ofertant care, însã, nu a avut documentele prevãzute de lege. Cea de-a doua procedurã care s-a încheiat pe data de 27 august a întâmpinat o problemã similarã. Nu a fost depusã nicio ofertã, asta desi, la nivel teoretic, în Valea Jiului existã societãti cu astfel de profil. La fel s-a petrecut si la cea de-a treia încercare. Obiectivul contractului constã în asigurarea – prepararea, livrarea, servirea, debarasarea – unui numãr stabilit de portii, sub forma unui pachet format din felul 1, felul 2, desert, pâine si apã mineralã/platã. Durata contractului este datã de activitãtile desfãsurate în cadrul proiectului, respectiv 27 de luni din momentul semnãrii lui. Municipiul Lupeni este beneficiarul proiectului cu titlul ”BAHTALO! Împreunã combatem sãrãcia si discriminarea”, co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman, cu o valoare totalã de 26.803.625,25 lei, din care 26.334.205,91 lei reprezintã valoarea cofinantãrii Uniunii Europene. Proiectul a demarat la 25 ianuarie 2018 si se va finaliza în 24 ianuarie 2021.
Monika BACIU