Complexul Energetic Valea Jiului funcționează acum pe ajutor de stat, dar oficialii spun că se poartă discuții și cu investitori. Vorbesc despre cei care ar asigura producerea de energie verde, nepoluantă. Si sunt, așa cum spune președintele Consiliului de Administrație, cel puțin 6 potențiali investitori. Cărbunii nu vor mai fi exploatați, iar activitatea minieră este în regresie. Totuși, se vorbește de continuarea activității de producere a energiei electrice, la Paroșeni. „Suntem în discuții cu 6 potențiali investitori. Se prospectează, practic, capacitatea tehnică de a face propunerile de business. Vorbim de baterii energetice în puțurile de mină. Fie prin acumulare cu apă, cu izvor superior, un lac lângă puțul de mină și puțul de mină să fie izvorul inferior. Fie, vorbim de o unitate pe gaz la Paroșeni sau de biomasă. Toate chestiunile acestea, acum le prospectăm, să vedem dacă sunt posibile. Cu o parte din acești potențiali investitori avem memorandumuri, pe această studiere a posibilității tehnice de a face aceste proiecte”, spune Andrei Popa, președintele CA al CEVJ .
Dar e nevoie și de bani și pentru asta sunt căutate soluții de a atrage fonduri. „Am inițiat, la nivelul ministerului, o discuție pentru a încerca o capitalizare a societății, așa încât să se sprijine activitatea spre trecerea la energie verde, așa încât să pregătim un proiect de consultanță care să susțină o viitoare capitalizare. Dar am propus și aportul la capitalul social inclusiv cu bunurile care au făcut obiectul dării în plată”, mai afirmă oficialul de la minister.
Până la trecerea pe energie verde, însă, se mizează în continuare pe huilă. Și, Complexul Energetic face angajări. Vorbim despre oameni care vor scoate cărbuni, ori de oameni calificați, de care este acum nevoie la fiecare mină, pentru a se lucra pe 4 schimburi.
„La începutul lunii aprilie se demarează procedura de angajare, într-o primă etapă, pentru personal direct productiv, care să sprijine activitatea de punere în siguranță, că e nevoie de asigurarea a 4 schimburi în activitatea minieră”, a explicat Andrei Popa.
Între 40 de mii și 90 de mii de euro ar urma să coste numai studiile de fezabilitate, așa încât, la Paroșeni să nu fie produsă energie doar pe huilă. Este alternativa pe care mizează toți pentru a susține producția de energie la Termocentrala Paroșeni.
O variantă ar fi banii ce vin pe Tranziția Justă în Valea Jiului, iar o alta ar fi legată de posibilitatea ca studiile să fie plătite de cei care vor investi, firmele pe gaz, sau fotovoltaice, în parteneriat cu Complexul Energetic Valea Jiului.
Liderii minerilor și-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la acest aspect și au cerut întrevederi, la rândul lor, cu reprezentanții Ministerului Energiei.
Diana Mitrache