~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
„Mã uit, doamnã, mã uit si plâng”- Ioan Rad, fost miner, Lupeni.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
“Blestemati la uitare sã fie cei ce au vãzut, stiu si stau nepãsãtori la cumplitele tragedii în cascadã de la minele Livezeni, Vulcan Petrila si toate, toate celelalte! Probabil de la oameni ca ãstia vine vorba „meritã striviti ca un sarpe”, exact ca serpii ãstia (din Cimitirul Lupeni –n.n.)…” – Marin D. Ioan, Petrosani.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
S-a potolit vânzoleala cu Ziua Minerului, manifestare bifatã pe acelasi sablon, dar mai erodatã, mai falsã si mai… rarã, multi preferând sã-si trimitã coroanele la stiuta ceremonie preferând sã nu se deranjeze pentru atâta lucru – pomenirea celor 22 de mineri împuscati, cu vârste cuprinse între 17 si 39 ani, la greva de la Lupeni 1929. Si nu doar pomenirea lor, ci a tuturor minerilor care au murit arsi de vii, striviti de surpãri sau gazati…
Aceastã zi a fost marcatã în cele trei municipii ale Vãii Jiului – Petrosani, Vulcan, Lupeni -, iar organizarea a fost dupã cum l-a dus capul pe fiecare responsabil, administratie publicã.
La Petrosani a fost ca în zicerea „când stãpânul nu-i acasã”, adicã primarul care nu s-a aflat în localitate… Nu s-a mai deranjat nimeni sã aducã mãcar o fanfarã, ci doar o statie ca la discotecã, iar potentiala microfonie s-a produs încât tiuitul ei a inundat zona si a iritat timpane. Aceleasi timpane au fost iritate de discursuri seci, ce pãreau uneori incoerente, fãrã pic de simtire, cã despre atitudine nici nu poate fi vorba… Nici clopotele nu au bãtut pentru mortii pomeniti, asa cum nu au bãtut nici inimile celor prezenti. Oficialii, politicienii s-au studiat reciproc, au cârcotit, au bârfit, ca la o reuniune mondenã, unii aroganti, altii slugarnici, altora li se citea pe chip corvoada aducerii acestui omagiu, dar s-au strãduit sã dea bine la fotografii si aparate de filmat, asa, ca sã vadã lumea largã…
Au fost si câtiva oameni care au vibrat la acest moment.
Unul dintre acestia, care a trecut aproape neobservat, a fost Ioan (Puiu) Resz, care, desi are probleme majore de sãnãtate si se deplaseazã greu, a venit discret, s-a alãturat unui grup, s-a înclinat cu respect cu mâna pe inimã si dus a fost…
La Vulcan si Lupeni, am stiut cã vor fi aceiasi oficiali, alte gazde, cu ceremonii mai atent pregãtite, inclusiv cu traditionala fanfarã si slujbe de pomenire, drept pentru care am ales sã le ducem minerilor masacrati câte o floare la cimitirul din Lupeni si sã spunem câte o rugãciune… Dar nu i-am gãsit pe toti, ci doar pe cei aflati la vedere, la troita de la intrarea în cimitir.
Cei mai multi erau îngropati, a doua oarã, în bãlãrii si scaieti. I-am cãutat îndelung cu oarecare înversunare nãscutã din indignare. Nu ne-au oprit nici serpii peste care am dat, nici cãzãturile peste mormintele pe jumãtate golite de pãmânt, nici zgârâieturile si tãieturile plantelor crescute în dusmãnie. I-am gãsit si, cu nodul în gât, le-am cerut iertare. Ne era rusine, si de rusinea altora, ne simteam vinovati de… profanare.
„Blestemati la uitare sã fie cei ce au vãzut, stiu si stau nepãsãtori la cumplitele tragedii în cascadã de la minele Livezeni, Vulcan Petrila si toate, toate celelalte! Probabil de la oameni ca ãstia vine vorba „meritã striviti ca un sarpe”, exact ca serpii ãstia (din Cimitirul Lupeni –n.n.). Cred cã voi, presa, noi ar fi trebuit înainte de ziua asta sã mai dãm fotografii si reportajele cu minerii arsi, cu copiii orfani, cu pãrinti rupti de durere, ca sã le trezim sufletul ãla câinesc. Functiile si sefia i-au schilodit si nu mai stiu ce e omenia, respectul. Ãstia nu mai au nici Dumnezeu sau si-l însusesc, cred cã doar ei meritã…” – a spus, printre alte vorbe grele, colegul de breaslã Marin Ioan D., în timp ce cãutam mormintele minerilor ucisi la Lupeni 29, printre buruienile înalte de nu puteai vedea cal si cãlãret.
Ioan Rad, fostul miner, cel care ne-a ajutat sã gãsim mormintele ortacilor sãi masacrati la vestita grevã, a avut momente lungi de tãcere. L-am întrebat dacã se simte bine, pentru cã era vorbãret din fire, ne furnizase multe informatii despre oameni si suflete strivite. A rãspuns abia soptit: „Mã uit, doamnã, mã uit si plâng”.
Ileana Firtulescu
