Zona Văii Jiului este una dintre cele mai grele din România, în ceea ce îi privește pe crescătorii de porumbei voiajori. O spune unul dintre campionii internaționali, care, în aceste zile, este la Petroșani.

A venit pentru a le însufla încredere celor care cresc aici porumbei și pentru a le da cele mai bune sfaturi, așa încât să ajungă să fie premiați.
Jean Cure Francois este campion olimpic în 2017 și unul dintre cei mai titrațși columbofili euopeni. În România vine și le oferă sfaturi celor care practică acest sport ce implică porumebii voiajori. L-am găsit și noi în Colonia municipiului Petroșani, la Mihai Ionescu, unul dintre columbofilii care, anul trecut, din cauza problemelor pe care le avea, era pe punctul de a abandona. „Am reușit să am rezultate competiționale foarte bune în anul 2024. Am avut și ajutor, că altfel eram pe punctul să renunț. Dar, cu ajutorul domnului Jean Cure Francois am colaborat și rezultatele nu au încetat să apară. Răpitorii ne împiedcă foarte mult, pe noi, în acest sport”, a spus Mihai Ionescu, columbofil.
Porumbeii crescuți de acești oameni ajung să fie duși în Serbia, ori la sute de kilometri distanță, iar când se întorc acasă, nu doar că au de înfruntat distanțele lungi, ci au de trecut munții printr-un singur culoar îngust. Dacă îl ratează, ratează cursa cu totul. Și apoi, mai trebuie să treacă de răpitori. Și tocmai în acest domeniu, crescătorii primesc sfaturi de unul dintre cei mai titrați columbofili din Europa. Este omul care a pornit să crească porumbei de la 12 ani, iar acum practică acest sport în Franța, Belgia, ori Olanda și nu numai. „Din exterior par niște înaripați, pe care îi vedem în oraș, le dăm mâncare, îi trimitem la zbor și trebuie să vină înapoi. Dar e mult mai complicat și foarte pasionant. Trebuie luată ca o relaxare și o activitate de recreere a crescătorului și nu ca un mijloc de a se afirma. Că sunt prea mulți crescători care vor să fie primii și nu țin cont foarte mult de păsări”, spune Jean Cure Francois, columbofil, campion olimpic.
Campionul european le spune, celor care vor să îi ceară sfaturile, că o pasăre e importantă de când iese din ou. Contează cât de bine o îngijești, cât o apreciezi și cum o antrenezi. Și, în, plus, recunoaște munca grea a celor din Valea Jiului, care așteaptă păsările să vină de peste munți. „Această zonă, Valea Jiului, este, pentru mine, care cunosc bine columbofilia din toată Europa, zona cam cea mai grea și dificilă pentru aceste păsări. Asta, din cauza reliefului. Suntem prinși între Apuseni și Carpați și destul de adânc. Avem 120 de km pe la Lipova, iar pentru porumbeii care vin de la distanțe mari e foarte greu de nimerit acest culoar. Pentru că îi bate vântul din laterală, apar probleme meteo. În ultimii 10-15 ani, e tot mai dificil, că nu avem ce face, s-au înmulțit foarte mult răpitorii, care sunt protejați”, afirmă columbofilul.
Dar Jean Cure Francois spune că le dă sfaturi celor de aici, sfaturi ce au în vedere inclusiv greutatea optimă a unui proumbel care urmează să plece în cursă. Îi verifică pe cei care ies din ou, le indică cum și cât să mânănce, iar rezultatele nu întțrzie niciodată. „Anul acesta am reușit să iau cred că vreo 23 sau 24 de cupe. Am reușit să fac și ceva norme. Dar colaborarea noastră a început cam pe la jumătatea sezonului, că eram decis să renunț. Anul acesta se ocupă de mine, de la începutul anului și sgur vom vedea apoi rezultatele”, a completat Mihai Ionescu, columbofil din Petroșani.
Crescătorii de porumbei în scop sportivi sunt tot mai puțini. În zona Văii Jiului erau aproximativ 80 de pasionați. Doar că acum abia dacă au rămas 30. E un sport greu, costisitor, care cere o infrastructură corespuzătoare și multă pasiune și răbdare.
Diana Mitrach