Salã de expozitii la Colonia Ianza. Dupã câtiva ani în care monumentul istoric din municipiul Petrosani a fost abandonat de proprietari, acum au demarat lucrãrile de reamenajare. Potrivit reprezentantilor administratiei locale de la Petrosani, proprietarul a depus cererea pentru autorizarea lucrãrilor.
”Acolo se amenajeazã o salã de expozitii, de asemenea vã fi fãcut si exteriorul care se afla într-o stare avansatã de degradare. Din punct de vedere al municipiului Petrosani procedura de acolo se aflã în proces de autorizare fiind deja obtinut certificatul de urbanism”, a declarat Nicu Tascã, purtãtorul de cuvânt al Primãriei Petrosani.
Astfel, monumentul va fi repus în circuitul turistic si istoric. ”Se va pune partial în valoare prin acestã salã de expozitii probabil cã în viitor vor urma si alte lucrãri pentru punerea în valoare cât mai mult a acelei zone”, a mai precizat sursa citatã.
Constructiile în care va fi centrul cultural al Petrosaniului au fost, în ultima vreme, în atentia presei si nu numai. Asta pentru cã au stat neutilizate si s-au degrat continuu, desi arhitectura este una de exceptie. Pentru început, Cristian Ianza spune cã va vopsi exteriorul si va crea un spatiu adecvat expozitiilor viitoare. „Vreau sã aranjez pentru început exteriorul clãdirilor. Pânã atunci, vreau sã le multumesc acum si colegilor mei din Germania, cãrora le-am adus eu în masinã lucrãrile „nefurate” ca sã le expun. Am locuit în Germania si Dumnezeu a orânduit totul. Promit cã voi face tot posibilul cã voi aduce cât mai multi artisti de bunã calitate, care sã-si lase aici amprenta, în Valea Jiului. Evenimentele se vor petrece prin diverse tabere anuale sau bianuale la care invitãm artisti din Europa si cei locali. Acea clãdire din centrul Petrosaniului nu a fost încã ceea ce a trebui. E bine cã va ajunge acum, iar ideea mea e sã fac ceea ce stiu mai bine,pentru cã sunt artist plastic. Am circulat în cercuri de artisti de bunã calitate si sper cã toatã lumea mã va sustine sã fac un centru cultural de bunã calitate”, a precizat artistul Cristian Ianza, proprietarul clãdirilor, la începutul acestui an.
Locul este situat în preajma sediului Companiei Huilei din Petrosani.
Monika BACIU