Aproape la fiecare serbare vedem copii îmbrăcați în costume tradiționale populare și numai părinții știu cât e de greu să găsească un costum pentru un
astfel de eveniment. Și la asta s-a gândit și o învățătoare de la Petrila, care, atunci când a
constatat că serbările sunt
apreciate, când copiii sunt costumați la fel, a început să
le facă chiar ea hainele celor mici. Și de aici a pornit totul.

Liliana Herțeg face asta din pasiune, și ne-a spus că a coase la mașină și a crea un costum popular o este modul inedit de a-și petrece timpul liber și că face asta de când se știe.
„De mic copil am crescut cu lucru de mână în casă. Bunica, fiind văduvă, situația financiară era mai grea și atunci asta a fost și o sursă de venit. La noi se lucra de mână și făceam mai ales tricotaje. Știu și să tricotez”
Doamna Liliana este învățătoare la Școala Gimnazială I.D Sîrbu din Petrila și, de câte ori avea serbări cu copiii de la clasă, oserva cât de greu le era părinților să găsească costume populare. Așa că le-a făcut chiar ea.
„Odată ce am ajuns învățătoare, am considerat că am nevoie de costume populare, la copii. Și, de unde să fac rost de atâta costume? Așa că m-am gândit să le confecționez eu. Nu sunt autentice. Sunt lucrate cu dantelă din comerț, pentru că și costurile sunt așa, acceptable. Am și costume autentice, vechi, dar acum lumea nu prea mai coase de mină, îar costurile sunt mari”, mai spune Liliana Herțeg.
Și la ultimele serbări, de Ziua Națională, copiii au primit costumele populare create de doamna învățătoare. „Le dau copiilor d ela mine din clasă. Sunt costume făcute pe banii mei, munca mea. E un hobby pe care l-am început făcând costume la copilași. Nu știam să lucrez prea bine dar, încet-încet am învățat și așa am făcut aceste costume, pe care le-am îmbrăcat ori de câte ori am avut nevoie. Nu mă rog de mine, nu cerem. Dar le dau copiilor. Și acum le-am dat copiilor de sărbătorile de iarnă, de Ziua Națională și încă nu le-au returnat, pentru că mai avem planificate activități”, mai spune Liliana Herțeg.
Costumele ei sunt făcute după tiparele autentice și au cam toate elementele pe care le regăsim în
portul popular. „Un costum are ie, care la noi, la momârlani, îi zicem ciupeag. Avem poale, fusta încrețită și catrințele, pe care le fac din postav, stofă și nelipsita vestă, de catifea neagră”, mai spune doamna Liliana.
Doamna învățătoare spune că nu mai păstrează chiar standardul tradițional și iile ei nu mai sunt grele și încărcate de cusături, ci ușoare și ele pot fi purtate inclusiv la blugi.
Pe doamna Liliana o găsiți la Petrila, la școală, acolo unde, între copii, predă și arta frumoasului și lecții despre păstrarea tradițiilor autentice ale momârlanilor între care a trăit toată viața.
Diana Mitrache