C ompania Națională de Investiții contractează servicii de coordonare în materie de securitate și sănătate în muncă pentru obiectivul de investiții: ”Construire bază sportivă TIP 1 – str. Lunca nr. 100, municipiul Petroșani, Complex Sportiv Jiul, județul Hunedoara- varianta 2 incălzire cu gaz”.
Activitatea de coordonare în materie de securitate și sanătate în muncă trebuie să fie organizată și desfăsurată pe toată durata de realizare a lucrărilor la obiectivul de investiții, acestea fiind prevăzut să se realizeze în termen de 9 luni.
”Prestatorul urmează să asigure prestarea serviciilor de
coordonare în materie de securitate și sănătate în muncă pe toată durata realizării lucrărilor, chiar dacă această durată se va extinde peste perioada de 9 luni prevăzută de Achizitor”, arată documentul.
Investiția privind realizarea unui teren de fotbal cu suprafață artificială, cu 500 de locuri în tribună, dar și instalație de nocturnă, cu spații administrative și un mini-teren de baschet, handbal sau alte sporturi se ridică la peste 6 mișlioane de lei. Lucrările sunt derulate prin Compania Națională de Investiții.
Cosmin BACIU