Compania Nationala a Huilei Petrosani va fi ingenuchiata de majorarea redeventelor la resursele minerale. Sumele de plata sunt extrem de mari, iar CNH prea saraca sa le mai poata suporta.
Guvernul a decis majorarea redeventelor pentru toate resursele minerale aflate sub incidenta Legii Minelor, pe langa cele cuvenite statului din operatiunile petroliere. Conform hotararii Executivului, redeventa pentru carbuni, minereuri feroase si neferoase a fost majorata de la 4% la 6% din valoarea productiei miniere.
Cele doua procente adaugate de statul roman vor sufoca CNH Petrosani, care anul trecut a fost oricum nevoita sa se descurce, cu toate cheltuielile, fara niciun leu primit ca ajutor de stat sau subventie. „Odata cu cresterea redeventiei la 6% din valoarea productiei marfa va fi destul de greu pentru Companie. Nu vom mai putea functiona. Inca nu am primti aceasta hotarare din partea ANRM”, a declarat Constantin Jujan, directorul general al CNH Petrosani. In cifre, suma este extreme de mare, pentru ca taxa de 6 procente se aplica la suma de 400 de milioane de lei noi, cat reprezinta productia marfa a Companiei Nationale a Huilei Petrosani.
Carmen Cosman