Pretul la energia electrica platita de CNH a fost marit cu aproape 100 de lei pe MW. Asta dupa ce mai bine de un an Compania a fost nevoita sa se descurce fara subventia de la bugetul de stat chiar si pentru minele cuprinse in programul de inchidere, iar in acest an veniturile sunt asigurate strict din vanzarea productiei. Compania Nationala a Huilei a ramas fara tariful avantajos la energia electrica, chiar daca se afla in subordinea Ministerului Economiei.
Compania Nationala a Huilei Petrosani, aflata sub directa coordonare a Ministerului Economiei, a fost decuplata de la reteaua de energie electrica la pret avantajos. Asta in timp ce Executivul se zbate sa asigure un pret cat mai mic la curentul consumat de Arcelor Mittal. CNH Petrosani a reusit sa cumpere energie electrica la pret avantajos, adica sa intre – mai la coada, e adevarat – pe lista „baietilor destepti” – pe vremea in care Adriean Videanu era ministru al Economiei. Asta insemna 160 de lei/MW, fara taxe. Taxele, la randul lor, mai constituie inca vreo 50% din tarif, iar la un consum de 20 MW/ ora sumele de plata sunt oricum substantiale. In luna octombrie a anului trecut, CNH a mai ramas doar cu 25% din consum platit la pret avantajos, restul fiind taxat cu circa 200 de lei pe MW, asta dupa intrarea Hidroelectrica in situatie de forta majora.
Au gasit „energofagul”
Din aceasta luna, insa, Guvernul a decis decuplarea Companiei de la „teava” alocata baietilor destepti din electricitate, desi, asa cum spuneam, CNH se afla in subordinea MEC. Practic, FMI a cerut celor de la Hidroelectrica sa rezolve problema contractelor avantajoase, iar solutia – care starneste rasul – plansul – a venit imediat. De la retea au fost decuplate CNH, Regia Sarii – ambele din subordinea MEC si…un patinoar din Brasov. Asa ca, la oraa ctuala, Compania este nevoita sa achite 257 de lei/MW fara taxe, adica aproape 100 de lei in plus la tarif, ceea ce va duce la cresterea semnificativa a costurilor de productie.
Carmen Cosman