Somnorosi si fãrã pic de vlagã, ori, dimpotrivã, cu gândul încã la zilele de vacantã, elevii din Petrosani au ajuns, luni dimineatã, în Parcul Central Carol Schreter. A fost un ultim prilej de a mai încerca, încã putin, salteaua de sãrituri, de a alerga, ori de a face parada modei, dar imediat ce au început ceremoniile oficiale, fiecare si-a gãsit un loc în careu. Binecuvântarea le-a fost datã de un sobor de preoti în numele cãrora a vorbit pãrintele Iulian Selaje, cel care a tinut sã îi apropie, odatã în plus, de credintã, pe cei mici, dar si pe pãrintii lor.
„Începutul anului scolar vine cu emotii pentru toti, si copii si pãrinti, deopotrivã. Cu totii simtim cã miroase a haine noi, a caiete noi, a cãrti noi si ne bucurãm de aceste momente. Vreau sã vã pun la inimã câteva gânduri, pentru cã momentul acesta este unul de unitate. Suntem aici sã ne rugãm împreunã. Chiar dacã multi nu realizãm asta, o sã vedem pe viitor. Anul acesta avem 100 de ani si tara aceasta a fost fãuritã de cei care si-au dat viata pentru noi si acum, noi, nu trebuie sã facem altceva decât sã ne-o pãstrãm. Anul acesta, se cuvine, mai mult ca oricând, sã cãutãm sã pãstrãm unitatea si sã vedem partea bunã a lucrurilor si sã ne sprijinim unii pe altii”, a spus Iulian Selaje, preot ortodox.
Este anul Centenarului si despre acest lucru le-a vorbit copiilor si reprezentanta Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara, prezentã în parcul de la Petrosani.
„Iatã-ne astãzi, 10 septembrie 2018, la un nou început de an scolar, în anul în care sãrbãtorim Centenarul României. Vã doresc tuturor mult succes, realizãri si numai bucurii. Mã adresez vouã, elevilor, în primul rând celor care pãsesc azi prima datã pe poarta scolii: scoala înseamnã, în primul rând învãtãturã, educatie, spiritualitate si respect pentru muncã, valori morale si, nu în ultimul rând valoare. Vã doresc sã reusiti sã obtineti rezultate deosebite la evaluãrile nationale si la examene”, a adãugat si Lavinia Ilina, inspector general adjunct ISJ Hunedoara.
Ideea de a-i aduna pe toti în Parcul carol Schreter din Petrosani i-a apartinut primarului Tiberiu Iacob Ridzi, care le-a urat, si de aceastã datã, un an cu rezultate bune, tuturor elevilor din Petrosani.
„Mã bucur cã suntem din nou împreunã, într-un moment important pentru orice comunitate. Este începutul noului an scolar, o zi încãrcatã de emotie si de semnificatie. Este ziua în care, cei mai mici pãsesc pentru prima datã peste pragul scolii si, pentru ei, începe o cãlãtorie nouã. Este important ca, în astfel de momente, sã fim alãturi toti cei care trãim în aceastã comunitate, pe care trebuie sã o iubim, asa cum iubim tara si acest popor”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Anul scolar începe sub auspicii bune si reprezentanta Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara a spus cã, în acest an, nu mai sunt aproape deloc probleme în ceea ce priveste conditiile din unitãtile de învãtãmânt scolare si prescolare.
„În acest an, ne bucurãm cã marea majoritate a scolilor sunt autorizate în judetul nostru. Au autorizatii sanitare si ISU si copiii pot începe noul an scolar cu succes”, a precizat inspectorul scolar adjunct Lavinia Ilina.
Mai mult, anul acesta a fost înregistratã în Valea Jiului si o premierã absolutã: scoala de la Câmpu lui Neag are în sfârsit autorizatie de functionare.
„Asa este. În urma lucrãrilor fãcute si le multumim celor care s-au implicat în renovarea scolii, am reusit sã îndeplinim conditiile si la Câmpu lui Neag”, a mai adãugat Lavinia Ilina.
Elevii din scolile si liceele din Petrosani s-au îndreptat, dupã festivitatea de deschidere a anului scolar, cãtre liceele si scolile la care învatã. Fiecare unitate de învãtãmânt si-a primit atât bobocii, cât si pe cei ce nu mai vin pentru prima datã la scoalã, asa cum se cuvine.
Diana Mitrache