Aflată în centrul orașului Aninoasa, o clădire din care au mai rămas zidurile de la fațadă, riscă să se prăbușească peste trecători. Este un real pericol, spun și autoritățile locale, care încearcă acum să o cumpere de la fostul proprietar, pentru ca măcar să o poată demola. Construcția se află pe strada principală din orașul Aninoasa, nu departe de sediul primăriei și în locul în care a fost construită o capelă. Doar că acum s-a degradat și mai mult, iar administrația ar cumpăra-o, ca să o poată demola, însă, s-a împotmolit în actele birocratice. Asta, pentru că vechiul proprietar nu a mai putut să plătească creditul la bancă și de atunci a rămas să se degradeze continuu.
„Este o fostă brutărie, a unui agent economic, care a scos un credit de l bnacă, pe care nu l-a mai plătit. A plecat în străinătate și noi nu mai putem să dăm de el. Banca a vândut creanța altei bănci, care, la rândul ei, a vândut altei bănci și, la ora actuală, se încearcă executarea silită, fără niciun soți de izbândă”, a spus Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa. Iar edilul mai spune că ar cumpăra el creanța, cu banii de la buget, pentru că a realizat că acea clădire este un adevărat pericol.
„Vrem să cumpărăm noi ruina, ca să o putem demola și să redăm terenul pentru nevoile noastre. Este pericol, iar prețul este 1,8 miliarde de lei vechi. Păî pe niște ruine să dăm atât de mult. Banii aceștia ne va consta numai ecologizarea locului. Așteptăm să vedem dacă acceptă oferta noastră”, a mai spus Nicolae Dunca. Mai multe clădiri stau să cadă în Aninoasa și declinul orașului s–a văzut mai acut, după închiderea minei. De atunci, însă, orașul a căutat să supraviețuiască, iar oamenii rămași sunt în pericol, de câte ori trec prin dreptul acestora.
Diana Mitrache