Un autocar nou-nouț a ajuns la finele anului trecut la Petroșani și le este destinat actorilor de la Teatrul Dramatic I.D Sîrbu. A fost cumpărat de Consiliul Județean Hunedoara și tot această instituție a elaborat acum un deviz de lucrări ce urmează să fie efectuate acolo.
La sfârșitul anului trecut, la Teatrul Dramatic din Petroșani a ajuns un mijloc de transport nou, care va fi folosit pentru deplasări. Cei din Consiliul Județean Hunedoara spun că vechiul mijloc de transport nu mai funcționa bine și costa mult întreținerea sau orice reparație. Acesta urmează să fie casat.
„Teatrul are, de la finele anului trecut, un autocar nou-nouț, care a costat 470.050 de lei. Este un autocar cu 31 de locuri care este binevenit pentru ca actorii să se deplaseze cu ușurință, acolo unde să își susțină spectacolele”, a declarat Ion Bădin, vicepreședintele CJH.
Mai mult, tot în această perioadă s-au stabilit și lucrările ce sunt absolut necesare la această instituție. „În prima fază, ne-am gândit la repararea scărilor de acces și construirea unei rampe speciale pentru persoanele cu dizabilități. Nu aveam așa ceva la teatru și era necesară. Dar vom face lucrări și la acoperișul clădirii, pentru că sunt multe zone în care ploaia a pătruns în interior și, în viitor, în funcție de banii pe care îi vom avea, vom face și lucrările de reabilitare a fațadei teatrului”, a mai precizat vicepreședintele CJH, Ion Bădin.
Cei din Consiliul Judeețan Hunedoara au promis că vor aloca și fondurile necesare de la buget, așa încât această instituție de cultură să poată funcționa corect, iar actorii și restul personalului să poată fi plătiți.
Diana Mitrache