Un singur medic de familie a ajuns în Hunedoara, în ultima vreme, iar medicii care asigură medicina de familie sunt în pragul pensiei. De vină este legsilația spun responsabilii din sănătate care au și cerut sprijin parlamentarilor de la noi. Și asta, în condițiile în care salariilor lor sunt la jumătate față de restul medicilor.
Aproape toți medicii de familie din județul nostru sunt în pragul pensionării și, cei mai mulți medici rezidenți nu aleg această specialitate, pentru că nu este la fel de bine plătită. De altfel, medicii recunosc că un specialist câștigă dublu, față de un medic de familie și atunci e clar că legislația în domeniu este deficitară. „E nevoie de o intervenție la nivel legislativ, în primul rând. Noi am informat și în vară spuneam asta, că vom informa Casa Națională de Sănătate și chiar am avut discuții cu parlamentarii din Hunedoara, cărora
le-am sugerat anumite modificări legislative, în sensul unor bonificații materiale, fiscale și a legiferării unor parteneriate între administrația locală și medicii de familie”, a spus Adrian David, director CJAS Hunedoara.
Medicii evită acest domeniu, iar cei care sunt acum în pragul pensionării au purtat mai multe discuții pe această temă, ajungând să mai păsuiască câțiva ani ieșirea din sistem. „În lumea reală, medicina de familie nu este atractivă pentru medici. Sunt mai prost plătiți decât alți medici specialiști și atunci se îndreaptă către alte specializări. Când medicina de familie va fi atractivă din punct de vedere financiar, cu siguranță, lucrruile vor fi rezolvate. Aici e nevoie de o intervenție legislativă și ne grăbim să o obținem”, a mai precizat Adrian David.
Ca o comparație, o comună din Franța, care are acum 2.200 de locuitori, are doi medici de familie, iar unul dintre ei va pleca la pensie, așa că organele abilitate au început acțiunea de racolare a unuia nou, care va avea la dispoziție un cabinet dotat complet, în timp ce la noi, fiecare medic a fost nevoit să își doteze singur cabinetul. Medicul francez primește locuință de serviciu și 6.900 de euro lunar, pentru 15 pacienți consulțai pe zi. Iar prima de instalare este de 50.000 de euro. Acesta este și motivul pentru car medicii de la noi pleacă peste hotare, iar noi rămânem fără.
Diana Mitrache