A pățit-o un gospodar din zona Orăștie, care a fost bătut de un cioban, consătean de-al său, pentru că l-a apostrofat după ce i-a intrat cu turma de oi pe proprietate. Ciobanul bătăuș a susținut că doar s-a apărat și că nu intrase cu oile pe terenul victimei. Procurorii, în baza probelor, au constatat altceva.
”Prin rechizitoriul emis la data de 20.11.2024 în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (…), pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe. În actul de sesizare s-a arătat, în esență, că la data de 29.09.2021, în jurul orei 09,30, persoana vătămată a fost apelată telefonic de către numitul (…), acesta comunicându-i că pe unul dintre terenurile sale situat în extravilanul satului Tămășasa se află o turmă de ovine. Persoana vătămată s-a deplasat la fața locului, iar după câteva minute a apărut și inculpatul.(…) A luat naștere un conflict spontan, pe fondul neînţelegerilor legate de terenurile pe care păşunează animalele, context în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față și l-a prins de piept, cauzând ruperea hainei din piele cu care era îmbrăcat. În declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut incidentul cu persoana vătămată, arătând însă faptul că a fost la rândul său împins şi lovit. A mai arătat că ovinele sale nu se aflau pe terenul persoanei vătămate, aşa cum susţine aceasta. L-a căutat ulterior de mai multe ori pentru a se împăca, însă acesta i-a solicitat sume imense de bani, sume de care nu dispune întrucât obține venituri modeste în calitate de crescător de animale şi agricultor şi are doi copii minori în întreținere”, se reține din dosarul de la Judecătoria Orăștie. Ciobanul în vârstă de 46 de ani a fost condamnat la 6 luni închisoare, pedeapsă care i-a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani.
foto ilustrativa