Câteva cruci înnegrite de vreme si putine amintiri ale localnicilor. Este tot ce mai vorbeste acum de lagãrul nazist care a functionat în municipiul Vulcan pânã în 1944 si unde au murit sute de prizonieri rusi.
Istoria se pierde putin câte putin cu fiecare zi ce trece. O istorie scrisã doar în câteva rânduri din arhive si pe care prea putini oameni si-o mai aduc aminte. Asa se întâmplã si cu lagãrul de la Vulcan, din judetul Hunedoara, despre care nici mãcar localnicii nu mai stiu nimic. Sunt prea putini cei care îsi mai aduc aminte, din povestile pãrintilor de acele vremuri si prea multi cei care nu au stiut niciodatã despre mortii rusi îngropati în Crividia sau poate cã timpul si problemele le-au sters memoria. Am aflat si noi întâmplãtor de aceastã filã de istorie îngropatã în negura vremii si am decis sã o scoatem la luminã ca o poveste tristã ce nu mai trebuie sã fie uitatã. Pentru cã, cine îsi uitã trecutul, este condamnat sã îl repete! Si am început sã cãutãm, unde altceva, decât în Vulcan, urme ale acelui lagãr care a functionat între 1942 si 1944. Primarul Gheorghe Ile a fost primul care a recunoscut cã a auzit ceva în acest sens, dar foarte vag. 
“Da, am auzit ceva, mai demult. Stiu cã au fost descoperite ceva oseminte, dar nu stiu amãnunte Poate cei mai în vârstã sã îsi mai aducã aminte”, recunoaste Ile. Iar cei mai multi dintre vulcãneni nu stiau nici mãcar cã a fost cândva aici un lagãr pentru prizonierii rusi. Si totusi, într-o mare de uitare, am gãsit pe unul dintre cei care a putut vorbi despre tenebrosul trecut. Îl cheamã Stefan Vandaras si a lucrat la Mina Vulcan ca tehnician topograf pânã la pensionare. Nu a uitat ce îi povesteau bunicii si pãrintii lui despre acele vremuri. “A fost sus în Crividia. Lagãrul era în niste barãci din lemn, care acum nu mai existã, au fost demolate în timp. Când lucram la minã, la Vulcan, mai erau câteva cruci ale prizonierilor. Stiu de la pãrinti, însã, cã, dupã câstigarea rãzboiului de URSS, urmasii celor care au pierit aici au venit, si-au dezgropat mortii si i-au dus în tarã la ei. Pãrintii mei îmi povesteau cã au lucrat împreunã cu ei la minã. Le mai duceau de mâncare, pentru cã ratia pe care o primeau ei era neîndestulãtoare”, povesteste Stefan Vandaras. Chiar dacã este un cartier al Vulcanului, Crividia se aflã la câtiva kilometri de oras, înspre Dealul Babii. În cimitirul de acolo încã îsi mai dorm somnul de veci câtiva dintre cei care au fost adusi aici ca prizonieri si trimisi în minã sã lucreze, în cele mai negre conditii, unde si-au gãsit si sfârsitul.
Trimisi la lucru în minã
Potrivit datelor strânse de un hunedorean, la Vulcan a functionat, între anii 1942 – 1944, Lagãrul nr. 9 . Primele mentiuni despre prezenta prizonierilor pe Valea Jiului, dar fãrã a se mentiona, încã, existenta unui lagãr organizat, apar în luna august 1942 din notele informative ale politiei. Lagãrul nu a fost la întâmplare pozitionat, locul fiunbd ales pentru cã era la distantã aproximativ egalã de Lupeni si Petrosani, unde, de asemenea, prizonierii rusi erau dusi la muncã silnicã si unde este posibil sã fi functionat sublagãre de concentrare. La 10.8.1942 sosesc la Lupeni 250 prizonieri din Galati pentru Societatea ‘Petrosani’, Mina Lupeni, unde vor fi întrebuintati ca muncitori externi. Tot la 10.8.1942 sosesc în Petrosani 400 prizonieri, adusi pentru minele Societãtii Petrosani ca lucrãtori de specialitate. În data de 12.8.1942, dimineata, un numãr de 400 prizonieri au trecut cu destinatia Lupeni.
În 1943 Lagãrul de prizonieri nr.9 Vulcan apare ca atare, subordonând si douã sublagare, unul la Lupeni si altul la Petrosani. Existã o mentiune din 4.10.1943 care aminteste cã sublagãrul de al Lupeni avea circa. 800 prizonieri rusi care lucreazã pe schimburi la exploatarea minelor de cãrbuni Lupeni, proprietatea Societãtii ‘Petrosani’. Tot în 1943 documentele informative aproximeazã la 1800 – 2000 numãrul prizonierilor sovietici de pe Valea Jiului. O situatie din noiembrie 1943, recenza 651 prizonieri rusi în sublagãrul de prizonieri Nr. 9 Lupeni si 121 prizonieri în sublagãrul de prizonieri Petrosani. Nu se oferã informatii tocmai despre lagãrul central de la Vulcan, asa încât s-a pus întrebarea dacã el mai exista la acea datã sau prizonierii au fost transferati în alte pãrti. Desfiintarea complexului de lagãre Vulcan – Lupeni – Petrosani a avut loc probabil în octombrie 1944 odatã cu plecarea prizonierilor.
Datele vremii indicã faptul cã s-a intentionat ca în clãdirile pãrãsite sã fie înfiintat un lagãr de internare, pentru cei prevãzuti de Conventia de Armistitiu, mai precis aici sã fie transferat Lagãrul pentru internati politici Gherla. Istoria ne spune cã intentia nu s-a materializat pânã la urmã, dar cu aceastã ocazie s-au fãcut demersuri si
evaluãri care lasã o imagine asupra dotãrii si conditiilor din fostul Lagãr nr. 9. „La ordinul Prefecturii nr. 328567 / 6.12.1944 s-a deplasat o comisie pentru a analiza starea clãdirilor pentru lagãrul Crivedia. Constatãri: Constructii existente: un pavilion cu 52 camere si 52 antreuri; 5 barãci de 20 / 8 metri; 2 etuve mari în stare de functionare; în toate camerele existã paturi improvizate comune (555 m.l. scândurã). Cazare: Se pot caza 1500 persoane folosindu-se si diferitele pavilioane care au fost întrebuintate de fostul lagãr ca magazii, infirmerie, etc, care se pot reduce la jumãtate (sau se pot muta în alte locuinte rechizitionate din preajma lagãrului). Dacã se cazeazã în paturi suprapuse, capacitatea poate ajunge la 3000 persoane. Dacã nu se aprobã paturi suprapuse, se pot caza 1500 la Vulcan si 1000 în fostul sublagãr Lupeni. Necesar: deparazitare (toate camerele au plosnite), multe reparatii. Paza executatã de jandarmi, cu 20 posturi exterioare si un comandant ofiter. Lagãrul din Vulcan se afla în localul proprietate a Societãtii Petrosani”, se arãta în Procesul-verbal nr. 18204 / 9.12.1944 alcãtuit de Garnizoana Vulcan.
Sute de morti pe Valea Jiului
În total, în România au functionat 14 lagãre românesti de prizonieri de rãzboi în care au fost adusi, în total, peste 80.000 de prizonieri rusi. Peste 5.000 au murit, iar cei mai multi au murit tot în judetul Hunedoara, la Cãrciunesti unde se consemneazã aproximativ 1.000 de decedati. Dupã Crãciunesti, podiumul terorii este
ocupat de lagãrele de la Budesti (938 de morti), Vulcan (841 de morti) si Vaslui (799 de morti). Dupã rãzboi, comandantii lagãrelor au primit ani grei de temnitã dupã procese care au avut loc la „tribunalele poporului“.
Carmen Cosman
