După ce în primăvară casa în care locuia o familie cu 5 copii a ars într-un puternic incendiu la Lupeni, toamna îi găsește într-o locuință complet renovată.
Este meritul unor oameni, care s-au mobilizat în urma unui apel umanitar, dar și a senatorului Cristian Resmeriță, cu ajutorul căruia minunea s-a putut petrece. Locuința este acum complet mobilată și utilată, reconstruită și zugrăvită, iar cei cinci copii au primit cel mai frumos cadou. Cristian Resmeriță a mobilizat mai mulți membri ai organizației PSD pe care o conduce la Lupeni și așa au cumpărat materialele necesare reconstrucției. A fost, așa cum l-au numit, pe parcursul lunilor de vară, oamenii din Cartierul Ștefan, un șantier de suflet, în care fiecare a adus câte ceva.

„Cei 5 copilași care și-au pierdut casa în urma unui incendiu, au din nou un cămin doar al lor. Doresc să îl felicit pe inițiatorul acestei acțiuni Richard Tcaciuc, dar și să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat sub orice formă pentru ca acest vis să devină realitate!”, a spus senatorul Cristian Resmeriță. Cei care s-au implicat, le-au creat copiilor un spațiu colort, adecvat vieții de familie, o casă total adaptată nevoilor lor, o bucătărie utilată, o mașină de spălat rufe, un televizor, iar visul lor se împlinește acum în această casă de vis.
Diana Mitrache