Desi pânã la „Ziua Mortilor” mai sunt douã sãptãmâni, administratorii Cimitirului Central din Petrosani au demarat lucrãrile de curãtenie generalã. Pentru început au intrat în actiune cosasii si mãturãtorii.

 

Mircea Nistor

Pe de altã parte, la solicitarea unora dintre proprietarii mormintelor, urmeazã a fi tãiati si 10 arbori uscati sau care afectau locurile de veci. „Am demarat dejat lucrãrile de curãtenie pentru cã ne dorim ca pânã în data de 1 noiembrie sã fie si finalizate acestea iar cimitirul sã arate foarte bine. Deocamdatã cosim iarba, mãturãm aleile si tãiem copacii de care mai multi cetãteni s-au plâns cã le distrug locurile de veci în care le sunt înhumate rudele. Pânã pe 1 noiembrie cimitirul va arãta foarte bine din punct de vedere al curãteniei”, a precizat Istvan Hodos, reprezentantul administratiei cimitirului.

În ceea ce priveste arborii care au fost sau urmeazã a fi tãiati, administratorii cimitirului, cu greu, au gãsit pe cineva care sã se ocupe de aceastã activitate. Tãierea pomilor stufosi si înalti de câtiva zeci de metri, consideratã drept una extrem de periculoasã, a fost refuzatã chiar si de cãtre salvamontisti. Materialul lemnos rezultat din tãierea copacilor urmeazã a fi repartizat persoanelor nevoiase care au depuse cereri, în acest sens, la primãrie.