Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care vizează Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Legea merge la promulgare la președintele României.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare
modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020. Iniţativa vizează preluarea în domeniul public al Judeţului Hunedoara a cetăţii dacice de la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia – situată în satul Grădiştea de Munte, comuna Orăştioara de Sus.
De asemenea, proiectul are ca scop rezolvarea situaţiei juridice, referitoare la suprapunerea amplasamentelor cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei cu terenuri aflate în fondul forestier naţional, precum şi facilitarea demarării şi derulării procedurilor privind exproprierile terenurilor aferente cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Cetatea Sarmisegetusa Regia va intra în proprietatea județului Hunedoara după ce acest lucru a fost supus la vot și aprobat de către parlamentari.
Cetatea aflată pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO este în administrarea Consiliului Județean Hunedoara încă din anul 2013.
”Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia va intra în proprietatea județului Hunedoara, în urma votului acordat în Parlament pentru Proiectul de Lege de modificare și completare a Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, salută votul acordat, astăzi, în Parlament și mulțumește celor 234 de parlamentari care au înțeles importanța protejării și promovării acestui sit UNESCO și au votat pentru trecerea sa în proprietatea județului Hunedoara. Cetatea Sarmizegetusa Regia este inclusă, alături de cetățile dacice din Munții Orăştiei: Costești – Cetățuie, Costești – Blidaru, Luncani – Piatra Roșie, Bănița – județul Hunedoara, incluzând și Cetatea dacică de la Căpâlna, județul Alba, Ansamblul fortificat din Munții Orăștiei, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Din anul 2013, cetatea Sarmizegetusa Regia se afla în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, care are în derulare două proiecte majore de restaurare”, informează reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.
Monika BACIU