Existã legi care reglementeazã modul în care sunt sanctionati cei care apeleazã la cersetorie. Dar la Petrosani a fost nevoie si de hotãrâre de consiliu în acest sens.
A fost initiatã de consilierul liberal Vlad Lãutaru, care s-a inspirat din decizii ale altor comunitãti din România, iar Consiliul Local a aprobat acest fapt. De ce mai era nevoie de asa ceva, desi existã legi, ne explicã acum primarul Tiberiu iacob Ridzi, cel care a si introdus pe ordinea de zi acest proiect la Petrosani.
„A fost nevoie de o HCL, desi existã Legea 61 care sanctioneazã aceste fapte de cersetorie, deoarece aceasta vine si individualizeazã acest lucru. Legea este mai laxã si atunci, prin aceastã hotãrâre, dãm posibilitatea Politiei Locale sã poatã sã ia mãsuri mult mai usor decât pe lege. Majoritatea celor ce cersesc la Petrosani nu sunt de aici, în mare parte, ei domiciliazã în Mures”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani
Consilierul Vlad Lãutaru sustine cã aceastã hotãrâre a fost gânditã în favoarea cetãtenilor municipiului Petrosani, deoarece „într-o Românie normalã, practicile abuzive trebuie descurajate si sanctionate”, iar potrivit acestei hotãrâri, cersetoria la Petrosani va constitui contraventie si va fi sanctionatã cu amendã cuprinsã între 300 si 500 de lei.
Ce spune legea?
Articolul 326 din Codul Penal stipuleazã:„fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apeleazã în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepseste cu închisoare de la o lunã la 3 ani” În articolul 194 din acelasi act normativ se precizeazã:
„constrângerea unei persoane, prin violentã sau amenintare, sã dea, sã facã, sã nu facã sau sã sufere ceva, dacã fapta este comisã spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
În acelasi context, Legea 61 din 1991, art.3, alin. 3, prevede cã „apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de cãtre o persoanã aptã de muncã, precum si determinarea unei persoane la sãvârsirea unor astfel de fapte” constituie contraventie, dacã fapta nu este comisã în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, sã fie consideratã infractiune.
Cu referire explicitã la copii (persoanele sub 18 ani), Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului sanctioneazã folosirea copiilor în scopul cersetoriei.
Art. 134 (1) Îndemnul ori înlesnirea practicãrii cersetoriei de cãtre un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicãrii cersetoriei de cãtre un minor se pedepseste cu închisoare de la 1 la 3 ani. (2) Recrutarea ori constrângerea unui minor la cersetorie se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani. (3) Dacã fapta prevãzutã la alin. (1) sau (2) este sãvârsitã de un pãrinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevãzutã la alin. (1), si de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi pentru fapta prevãzutã la alin. (2).
Art. 135 Fapta pãrintelui sãu a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, desi are capacitate de a munci, se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
Diana Mitrache