O femeie din municipiul Vulcan împreună cu un copil au reușit să facă mai multe victime după ce băteau pe la ușile oamenilor și le cereau de mâncare. Îndrugau o poveste siropoasă, cum că sunt singuri pe lume și trăiesc din mila trecătorilor. Așa au prădat o femeie din municipiul Vulcan, impresionată de ”drama” prin care trec cei doi. ”În urma unei înțelegeri prealabile, cu intenția de a sustrage bani, inculpații au sustras suma de 500 lei dintr-o geantă aflată într-una dintre camerele locuinței, în timp ce inculpatul M. C. i-a distras atenția persoanei vătămate (prin aceea că i-a cerut ceva de mâncare). Din declarațiile inculpaților rezultă că au împărțit în mod egal suma de 500 lei sustrasă de la persoana vătămată, asupra inculpatului M. C. fiind găsită suma de 170 lei, bani care au fost returnați persoanei vătămate”, se arată în dosar. Cei doi au fost prinși la scurt timp pe raza municipiului Vulcan de polițiști și acuzați de furt. Judecătoria Petroșani a condamnat-o pe femeia de 38 de ani la pedeapsa de 2100 lei amendă penală. În ceea ce-l privește pe adolescent, magistrații au constatat că are un cazier plin de infracțiuni. M. C. a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani.