M ai multe ceremonii dedicate Zilei Minerului, au loc, la finele acestei săptămâni, în mai multe orașe ale Văii Jiului. Sunt momentele în care vor fi depuse coroane de flori, se va intona Imnul Minerilor și, poate că este prima dată în care numărul minerilor este cel mai mic din istorie.
Mai sunt doar câteva mine și prea puțini angajați la ele, dar este totuși momentul la care conducerea Complexului Energetic Hunedoara va comemora eroii mineri căzuți în subteranele Văii Jiului, dar și în lupta pentru un trai mai bun. Ceremonii au loc în câteva localități, în 6 august, într-o zi de sărbătoare, cu profunde semnificații pentru Valea Jiului.
„Ca în fiecare an, respectul pentru mineri, pentru cei care au lucrat ani și ani de zile în Valea Jiului, va exista și eu sper să dăinuie și evenimentele de acest fel să nu se termine niciodată. Pe data de 6 august ne vom întâlni atât la Petroșani, cât și la Lupeni, în incinta minei, la monumentul de la mina Lupeni, pentru a comemora eroii mineri”, a spus Cristian Roșu, administrator special la Complexul Energetic Hnedoara.
Anul trecut, Prim-ministrul de la acea vreme Ludovic Orban, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan și ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, au participat în Valea Jiului, la Ziua Minerului.
Acum, ceremoniile au loc în condițiile în care numărul minerilor este tot mai mic. „Din păcate, acestea sunt realitățile zilei în care trăim. Lucrul acesta nu e doar la noi, ci în toată Europa, cantitatea de cărbuni și nevoia este tot mai mică. Tendința viitorului este în schimbare, energia trebuie să fie curată, iar cea pe cărbune va fi înlocuită cu resurse mult mai ieftine și ecologice, din păcate. Noi, cei din zona aceasta, am dori să fie altfel, dar realitatea este alta”, a mai spus administratorul special, Cristian Roșu.
În acest an, locul în care au pierit minerii în 1929, la mina Lupeni, este din nou cel în care se va desfășura ceremonia de Ziua Minerului. Sub auspiciile evenimentelor din anul 1929, sau 1977, actuala conducere a Complexului Eneregtic Hunedoara, oficialități din zonă, dar și din întreg județul și parlamentarii sunt invitați să ia parte la ceremoniile de depuneri de coroane la Lupeni, la mină.
Diana Mitrache