La sfarsitul saptamanii trecute a fost convocata o sedinta a Biroului Executiv al PSD Petrosani, la cererea mai multor membri de partid ca urmare a supararilor acumulate ca urmare a atitudinii agresive, cu jigniri si denigrari in public de catre un coleg de partid de marca, Valeriu Plesea, cercetator stiintific gr.I la ICPM Petrosani si profesor asociat la Universitatea Petrosani.
INSEMEX, marul discordiei
Om cu personalitate puternica, Valeriu Plesa, a candidat pentru sefia organizatiei PSD Petrosani. A pierdut in fata lui Ioan Rus, dar a aratat ca stie sa piarda si s-a alaturat noii echipe. A fost activ in alegerile locale starnind chiar admiratia colegilor cand a luat ”la pas” Petrosaniul. Dar a venit momentul rezultatelor si a impartirii functiilor, moment in care prof.dr. ing. Valeriu Plesea a avut reactii surprinzatoare, in viziunea colegilor, manifestandu-se si in public cu diverse calificative si acuze la adresa conducerii PSD. Mai precis, spun surse din PSD, acesta i-ar fi facut prosti, tampiti, ca sunt de kk etc.
Pe de alta parte Valeriu Plesea considera ca in urma pierderii rasunatoare a alegerilor locale de la Petrosani, conducerea trebuia sa demisioneze.
In sedinta Biroului Executiv PSD de joia trecuta s-a incercat sa se atenueze supararile, dar au fost destui care au declarat ca nu accepta sa fie criticati prin lume, si etichetati in fel si chip, si asta pentru ca nu a fost luat in calcul V.Plesea, dar vina i-ar apatine acestuia pentru ca a fost inconsecvent – ba dorea pe liste la Consiliul Local, ba la Consiliul Judetean, apoi din nou la CL – iar acum doreste functia de director la INSEMEX. Si pentru ca nu se poate sa inlaturi un om care are experienta la INSEMEX, care a muncit si munceste acolo, Artur Gaman, V. Plesea a pornit razboiul impotriva partidului, spun cei din PSD. ”Noi am trimis CV-ul dumealui la judet pentru a fi dus, cu celelalte cerute de judet, la Bucuresti” – a declarat Ioan Rus, presedinte PSD Petrosani. S-a precizat ca se admite, pana la urma, denigrarea anumitor pesoane, inclusiv a presedintelui Rus, dar niciodata cea a partidului.
Propunerea mai multor membri ai Biroul Executiv, ca Valeriu Plesea sa fie exclus din partid, va putea fi aplicata doar dupa ce se va sta de vorba cu cel incriminat, in cursul acestei saptamani. ”Deocamdata hotararea de excludere nu poate fi pusa in practica pentru ca Biroul trebuie sa-l asculte si pe dl. Plesea. Motivul este denigrarea partidului in repetate randuri” – a declarat Costel Postolache, vicepresedinte PSD Petrosani.
De partea cealalta, Valeriu Plesea este un fidel al PSD inca din anul 2000. In toti acesti ani nu a existat nici o ”tulbulenta” provocata de profesor. Plesea crede ca in PSD Petrosani, liderii nu canteresc cu aceeasi masura in cazul
membrilor de partid. In ce privesc demisiile sefilor social democrati, profesorul crede ca daca ar fi facut-o, ar fi castigat chiar ei, dar si partidul si ar fi stat toti cu fruntea sus si poate ar mai fi castigat simpatizanti si o imagine buna.
”Niciodata nu voi aduce ofense partidului! Chiar tin la acest partid, dovada sta activitatea mea inca din anul 2000.
Mai spun eu multe, prin felul meu direct, dar clar nu dau cu piciorul muncii mele. Supararea a fost ca am trimis si eu un CV actualizat, pentru ca intre timp am mai obtinut niste competente. Cel trimis de ei era incomplet. Daca existau si alte persoane agreate pentru acele posturi de la INSEMEX trebuia sa mi se spuna civilizat si sa gasim variante. Dar nu au facut asta. Este de necrezut sa ma excluzi pe mine cand tu pierzi alegerile, doar pentru ca spun in felul meu lucrurilor pe nume! Pe fondul pierderii alegerilor s-au declansat intrigi si suspiciuni care sunt luate in serios fara a fi cantarite si analizate” – a declarat Valeriu Plesea.
Este adevarat ca dupa ce PSD Petrosani a pierdut alegerile toata lumea se astepta la asumarea acestui esec prin masuri si autitudini care sa-i faca pe social democrati sa nu piarda chiat tot – respectul se sine si incredere. Cat privesc reactiile unora sau altora din interiorul partidului, acestea tin de diversitatea umana a indivizilor care da farmecul unei comunitati si ”ar fi de bine, daca nu ar fi rau” la PSD.
Ileana Firtulescu