O echipă de specialiști ai INCD INSEMEX Petroșani, singurul
institut de cercetare de profil din România, a plecat la Petrobrazi,
pentru a evalua cauzele ce au dus la evenimentul tragic de la Petrobrazi. În explozia, care a avut loc în ziua de 1 mai, 3 oameni au fost răniți. Unul dintre răniți a murit două zile mai târziu.

Potrivit directorului general al INSEMEX Petroșani, dr.ing.Artur Găman, cercetătorii de la acest institut s-au deplasat marți, dimineață, la Petrobrazi. Din echipa care a plecat fac parte 4 specialiști, coordonați de directorul științific al INSEMEX Petroșani, dr.ing. Emilian Ghicioi, care vor efectua cercetarea la fața locului. Ei vor avea misiunea să stabilească cauzele și imprejurările care au dus la producerea deflagrației.
Trei oameni au fost răniți în accidentul urmat de incendiu la rafinăria Petrobrazi, aflată în revizie generală. Una dintre
victime avea arsuri grave pe 72 % din corp și a fost transportată cu elicopterul la spitalul Floreasca din Capitală.
Bărbatul în vârstă de 59 de ani era internat de două zile la Spitalul Floreasca din București. Angajatul de la Rafinăria Petrobrazi avea arsuri de gradul III-IV, și îi fuseseră afectate căile respiratorii. Anunțul că a decedat a fost făcut, miercuri, de reprezentanții companiei OMW. Al doilea angajat rănit în urma incendiului se află în stare stabilă și este internat la un spital din Ploiești.
Deocamdată nu se știe ce s-a întâmplat pe platformă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a precizat că focul a fost stins de personalul specializat al rafinăriei.
Focul a izbucnit după o explozie care s-a produs în ziua de 1 mai, în
jurul orei 15:00, iar trei persoane au necesitat îngrijiri medicale,
două dintre ele fiind transportate la spital.
Două persoane au suferit arsuri prin flacără, una dintre ele pe circa 72% din suprafaţa corporală, iar cealaltă, un bărbat de 55 de ani are arsuri pe aproximativ 15% din corp.
Diana Mitrache