Centrul pentru persoane vârstnice din cartierul Bosnea prinde contur. La sediul fostei grãdinite din cartierul petrosãnean Bosnea au loc lucrãri de anvergurã pentru transformarea sediului în centru pentru persoane vârstnice. Mai mult, aici se va realiza si un spatiu pentru copii, aici fiind amenajatã si o grãdinitã. Totul se deruleazã prin parohia Sfântul Prooroc Ilie.
”Suntem destul de avansati, au fost finalizate lucrãrile de interior, la lucrãrile de exterior mai avem doar sã dãm culoare pentru cã a fost fãcutã izolatia, mai avem de pãus jgheaburile, burlanele si asteriala pe exterior. În interior asteptãm ajutoare de la crestinii nostri sã putem achizitiona mobilã si celelalte necesare, chiuvete, wc-uri pentru cã sunt foarte multe, sunt 13 camere cu 10 bãi, avem si grãdinitã aici pe care am amenajat-o si cu sprijinul primãriei dar tot cu oamenii nostrii prin urmare mai trebuie aceste dotãri pentru autorizarea si acreditarea atât a centrului de îngrijire pentru vârstnici cât si a centrului pentru copii. Cei 25 de copii care sunt din cartierul Colonie si din Bosnia vor beneficia si de o masa caldã dupã programul de grãdinitã si încã o orã de activitate extra scolarã prin
centrul nostru de zi pe care dorim sã aducem voluntari care sã se ocupe de copilasi”, a spus preotul Gabriel Bulf, preot paroh.
Lucrãrile de amenajare de pânã acum s-au realizat cu ajutorul credinciosilor cu suflet mare, care au contribuit fiecare cu câte putin. Acum, lucrãrile sunt aproape de final, dar spatiul mai trebuie dotat cu mobilier. Reprezentantii parohiei apeleazã la oamenii cu dare de mânã. ”Nu am vorbit despre bani pentru cã dacã la începutul acestui proiect amfi fãcut niste calcule cu sigurantã nu ne-am fi apucat de acest centru, nu stiu personal cât va costa mobilã si celelalte dotãri, cert este cã trebuie. Dacã Dumnezeu va vrea atunci vom putea sã le facem, dacã nu, nu. La acest proiect s-a implicat întreaga comunitatea a parohiei noastre, toti cei ce doresc sã ne sprijine pentru cã acest proiect sã înceapã cât mai curând posibil. Avem nevoie de oameni cu credinta si dragoste fatã de semenii aflati în situiatii mai delicate.
Poate unii dintre vârstnicii ce vor fi îngrijiti aici nu au apartinãtori si noi vom fi familia lor si pentru aceasta trebuie sã-i facem sã se simtã ca acasã”, mai spune preotul.
26 de vârstnici vor fi cazati în acest loc modificat în totalitate.
”Noi am pregãtit o capacitate de 26 de locuri, câte doi în camera cu baie proprie, vor avea si chiuveta pentru cã centrul a fost gândit pe module cu baie proprie, wc propriu, cu chiuvete pe holurile din cele trei camere. Speram la 26 de vârstnici si la cel putin 20-25 de copii din cartierele Bosnia sau Colonie”, a mai precizat preotul. Dupã ce toate lucrãrile for fi finalizate, reprezentantii parohiei spun cã vor demara procedurile pentru obtinerea tuturor autorizatiilor. Aici vor fi angajate si cadre medicale pentru a avea grijã de vârstnici.
Monika BACIU