C omplexul Energetic Hunedoara a reușit cu greu să intre pe piața de energie, în condițiile în care nu are cărbune. O săptămână întreagă nu a funcționat, însă, acum are cărbune și va vinde la un preț foarte bun.

De altfel, administratorul special spune că a vândut energie la prețul de 520 de lei MWh, în condițiile în care, acum un an, prețul era 70 -80 de lei MWh.
„Săptămâna aceasta, din fericire, pot să spun că funcționează termocentrala de la Paroșeni. Am pornit-o de luni și va funcționa până joi, pentru că săptămâna trecută nu a mai funcționat deloc. Am reușit să strângem tot cărbunele și acum suntem pe piață și vindem la prețurile mari ce sunt acum. Aducem astfel venituri și așa vom reuși,
de altfel, să plătim salariile în 5 septembrie”, a spus Cristian Roșu, administratorul special al CEH.
S-a tot vorbit de reorganizare și de investiții pe termen lung la Complexul Energetic din județul nostru, iar acum cei de aici spun că așteaptă un act normativ care va asigura funcționarea pe termen mediu și lung. „Sperăm să avem rezultate mai bune în perioada următoare, că de cărbune vorbim, ca să vindem și să avem încasări. În perioada acaesta suntem în așteptarea unei Ordonanțe de Urgență care va fi benefică pentru tot ceea ce înseamnă Complexul Energetic Hunedoara și cele 4 mine”, a mai spus Cristian Roșu.
Din fericire, pentru că reușeșete să vândă, salariile vor fi achotate și asta, în condițiile în care mai multe luni au fost achitate de Ministerul Muncii, prin AJOFM.
Diana Mitrache