C omplexul Energetic Hunedoara abia supraviețuiește și, mai mult, într-o perioadă în care cel mai bine se vinde energia pe cărbuni, cei de aici cumpără energie. Este un paradox incredibil, legat doar de lipsa cărbunilor și administratorul special spune că abia reușește să plătească salariile.

Cu peste 700 de lei s-a vândut 1 MegaWh pe piața de energie și, în tot acest timp, Complexul Energetic Hunedoara a cumpărat. Nu a produs deloc și chiar și în aceste zile termocentrala de la Paroșeni nu funcționează.
„Din păcate, noi nu avem cărbune. Și acum, că e marți nu avem cărbuni/ Luni nu am funcționat, marți nu, miercuri nu avem destul cărbune și vom porni abia joi, ca să o oprim vineri. Prețul este foarte bun și, până acum am reușit să dăm salariile, că le plătim din fondurile pe care le obținem din vânzarea energiei”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Și, în tot acest timp, când prețul ar fi în avantaj, CEH plătește să cumpere energie. „Pot să vă spun că luni a fost 700 de lei. Paradoxal, noi am cumpărat energie, că trebuie să funcționăm și în zilele în care nu producem și am cumpărat luni la prețul de 760 de lei 1 MegaWh”, mai spune Cristian Roșu, administrator special la CEH.
De vină este producția extrem de mică de cărbuni pe care o mai dau minele din Valea Jiului. Aici nu s-a mai investit deloc și de foarte puține ori s-a mai vorbit de deschiderea unui nou front de lucru de unde să fie scos cărbune. „Scoatem în fiecare zi, din cele 4 mine, 700 – 800 de tone, maxim 900. Și asta, în condițiile în care, pentru o singură de funcționare a termocentralei de la Paroșeni, este nevoie de 1.800 de tone”, a explicat administratorul special de la CEH.
Complexul Energetic Hunedoara este în insolvență și administratorul special spune că așteaptă o ordonață de Guvern prin care va fi asigurată plata salariilor.
Diana Mitrache