Complexul Energetic Hunedoara a invocat incapacitatea de platã în momentul în care si-a solicitat insolventa, dar a plãtit unor creditori aproape 14 milioane de lei. Starea de fapt a fost identificatã de unul dintre creditori, Gerom International si confirmatã de instanta de la Curtea de Apel Alba Iulia.
“Pentru a formula o cerere de deschidere a procedurii insolventei, se impune ca, în conformitate cu prevederile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, acesta sã se afle în stare de insolventã. În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 29 din acelasi act normativ, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeazã prin insuficienta fondurilor bãnesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, dovadã care, în spetã, este în sarcina debitorului care a cerut deschiderea procedurii insolventei. În concret, debitorul este obligat sã facã dovadã cã se aflã în încetare de plãti, respectiv cã nu poate face fatã acestor datorii cu sumele de bani disponibile. Desi este adevãrat cã, în principiu încetarea de plãti se verificã din perspectiva actelor contabile ale debitorului, care, în spetã, dovedesc, într-adevãr, un cuantum mare al datoriilor, nu mai putin adevãrat cã atât în perioada apropiatã formulãrii cererii de deschidere a procedurii, cât si în timpul procesului, inclusiv în perioada în care procesul s-a aflat în rejudecare, debitoarea a fãcut o serie de plãti, unele considerabile, în favoarea unora dintre creditori, ceea ce creeazã o serioasã îndoialã asupra incapacitãtii sale de platã. Sub acest aspect, este de remarcat cã doar plãtile fãcute cãtre debitoare în perioada 05.04.2016 – 23.08.2016, în favoarea creditorilor Primãria Municipiului Vulcan de 3.194.709,83 si a creditoarei Constructiones Industrielles de la Mediterranee de 10.665.579,03 de lei însumeazã aproape 14.000.000 lei, ceea ce depãseste cu mult totalul creantelor cumulate ale creditorilor care au cerut deschiderea procedurii insolventei”, aratã motivarea Curtii de Apel Alba Iulia.
Plata celor aproape 14 milioane de lei unor creditori a ridicat semne de întrebare în ceea ce priveste incapacitatea de platã a Complexului Energetic Hunedoara.
Monika BACIU