Ieșirea din impasul incredibil în care se află acum Complexul Energetic Hunedoara ar putea fi Fondul pentru Tranziție Justă, pe care Uniunea Europeană îl dedică Văii Jiului.
Asta spune acum administratorul special Cristian Roșu, care a avut o serie de întâlniri cu responsabilii din Ministerul Energiei, tocmai pentru a stabili planul de viitor. Greva minerilor, însă, i-a pus la cheltuială, în zile în care nu au produs nimic.
CEH se desparte de Mintia și va fi creată încă o structură. Așa cum s-a mai întâmplat de mai multe ori în istorie, de la Regia Autonomă a Huilei încoace, Complexul Energetic Valea Jiului ar urma să preia producția minelor viabile și să producă, la Paroșeni, energie electrică și, poate chiar termică. Doar că, dacă nu va fi finanțată, la pierderile pe care le are CEH, noua entitate economică nu va supraviețui. Și atunci, atenția se îndreaptă spre banii ce vin de la UE.
„Noi sperăm, ca pe la finalul lunii aprilie, să avem deja creat noul complex, format din cele 4 mine, societatea PrestServ și termocentrala Paroșeni. Sunt fonduri acum pe traziție justă, pentru județul Hunedoara și e nevoie să dezvoltăm partea aceasta. Mă bucur că suntem susținuți la Guvern și că vom dezvolta și a nu închide minele din Valea Jiului și termocentrala Paroșeni”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Greva minerilor a făcut ca la CEH nu doar să nu se producă energie electrică, ci, dinpotrivă, cei de la CEH au cumpărat energie, ca să țină minele fără probleme în subteran. Și nu este puțin, dat fiind faptul că greva a ținut cam o săptămână.
„Din păcate, am avut o săptămână de zile în care nu s-a scos nicio tonă de huilă din Valea Jiului. Mintia a fost oprită și, mai mult decât atât, am fost nevoiți, ca să asigurăm securitatea în
subteran, să cumpărăm energie electrică. Consumul pentru funcționarea minelor, chiar și când nu se lucrează, este de aproximativ 100.000 de lei pe zi. Noi nu am produs nimic și nici acum nu facem mare lucru. În continuare scoatem foarte puțin cărbune din Valea Jiului”, mai spune Cristian Roșu.
CEH produce energie cu 585 – 600 de lei, zilnic și vinde cu prețul pieței, care oscilează între 220 – 230, sau chiar 130 de lei. CEH crede că, dacă va rămâne doar cu termocentrala Paroșeni și va construi o microhidrocentrală în această zonă, va putea fi rentabil. Banii pe care îi va primi de la UE vor intra și pentru acest edificiu.
Diana Mitrache