Minerii au reusit sa-i convinga pe reprezentantii din Guvern, la sfarsitul saptamanii, sa fie de acord cu solicitarile lor si astfel sa stinga conflictul de munca. Sa ne fie CLAR, meritul apartine exclusiv minerilor si nu  sindicalistilor a caror nume nici nu mai merita mentionat. In schimb, minerii ar trebui sa aiba tot respectul pentru directorul general, Constantin Jujan, care a reusit sa-i faca pe cei din Guvern sa inteleaga care pot fi sursele de finantare si care sunt solutiile care pot sustine cresterea salariala. Daca nu era Constantin Jujan si specialistii din CNH, adica cei blamati de asa zisii lideri de sindicat ai minerilor, si acum erati in fata CNH.

I-ati auzit insa pe acesti oameni laudandu-se cu ce au reusit sa faca. Nu! In schimb, asa-zisii liderii de sindicat latra ca niste catei in calduri. Minerii care nu mai accepta sa fie luati de prosti de acesti asa zisi lideri de sindicat stiu care este adevarul, iar unii au inceput chiar sa reactioneze.

“Nu mi se pare normal ca acest individ, Nica, sa se laude ca el a rezolvat problemele minerilor pentru ca s-a demonstrat ca nu au fost capabili sa negocieze nimic pana nu au iesit minerii in strada. A trebuit sa mearga minerul de la front la Minister ca sa se convinga cat sunt de incapabili liderii de sindicat sa negocieze. Pentru ca daca ministru le-a spus nu, ei nu au facut alceva decat sa iasa pe usa si sa vina la mineri sa le spuna ca nu au rezolvat nimic.  Ar fi trebuit sa stea acolo la Minister si sa gaseasca solutii si sa negocieze pana picau sub masa si ei si ministrul si nu sa trebuiasca sa stea minerii 5 zile in strada ca sa rezolve unele probleme. Niciodata acesti lideri nu au stiut ce sa ceara, cum sa ceara la negocieri si nici sa caute solutii viabile cu care sa demonstreze guvernantilor ca minerii sa isi primeasca drepturile cuvenite. Daca minerii au stat in greva doar ei au pierdut, iar liderii nu au pierdut nimic. Ei isi vor lua salariile incontinuare de zeci de milioane. Asa ca, dati Cezarului ce e a Cezarului!”, este parerea lui Sorin, un cititor al Cronicii Vaii Jiului.

Acestea fiind zise, ramane cum am stabilit: Nica, Nica, n-ai facut nimica!

Marius MITRACHE