B ărbatul a acționat în judecată Spitalul Județean de Urgență Deva, UPU SMURD Deva, un medic și pe asistentul acestuia, pentru că nu și-ar fi făcut datoria la timp iar tatăl său, bolnav cronic, a murit. A cerut despăgubiri materiale și morale de peste 1 milion de lei de la cei pe care i-a considerat responsabili, dosarul fiind soluționat la Judecătoria Deva.
Fiul victimei a acuzat personalul medical de faptul că l-au lăsat pe tatăl său timp de cinci ore într-un salon din UPU, fără a-i acorda îngrijiri. ”În motivare, în esență, a arătat că urmare a neglijenței grave a medicilor și a neadministrării unui tratament corespunzător afecțiunilor pentru care a fost adus la U.P.U, tatăl reclamantului, în vârstă de 88 ani, acesta a decedat la data de 23.01.2021 în cadrul secției UPU SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, ca urmare a unui stop cardiac. Menţionează că tatăl său a decedat deoarece a fost uitat timp de mai bine de 5 ore într-un salon al UPU, după ce fusese adus cu ambulanţa, fără a fi consultat şi fără a i se administra vreun tratament. (…) a fost complet ignorat, reclamantului nefiindu-i permisă intrarea în incintă, asistentul medicului având chiar o atitudine zeflemitoare şi arogantă, anunţându-l să nu se grăbească căci vor sta 5 ore pe acolo. Menţionează că i-a comunicat faptul că starea tatălui său este una foarte gravă şi că se înrăutăţeşte, astfel cătrebuie urgentat consultul şi i s-a răspuns zeflemitor că medicul stabileşte dacă starea sa este gravă, fiind dat afară, tatălui său nefiindu-i oferită nici apă. (…)Mai arată că la nici 5 ore de la preluarea de către ambulanță, tatăl său s-a stins din viaţă, neglijat complet, întregul personal medical făcându-se vinovat de malpraxis, prin neglijarea pacientului, fiind mai multe persoane care se plâng de atitudinea medicului”, se arată în dosar.
În replică, medicul și asistentul au susținut că tatăl bărbatului a fost tratat corespunzător, iar decesul acestuia s-a datorat bolilor grave de care suferea, respectiv cancer în stadiu terminal, și nu din culpa personalului medical. ”Precizează că la momentul aducerii pacientului în urgenţă, secţia era supraaglomerată, tot personalul fiind în alertă maximă, în echipament de protecţie, aproape fără pauză, intrarea în UPU făcându-se în funcţie de coduri de urgenţă alb, albastru, verde, galben şi roşu, prioritate având cei cu codurile galben şi roşu, astfel că pacientul cu boli cronice a intrat în consultaţie după un anumit timp, când a fost posibil acest lucru, fiind introdus în zona de tratament, consultat, s-a efectuat EKG, s-au recoltat analize, s-a măsurat saturaţia de oxigen, care era 88%, temperatura şi s-a administrat în continuare oxigen, după terminarea consultaţiei, instalându-se o perfuzie, iar la 5-10 minute s-a constatat că pacientul se desaturează şi începe să se instaleze bradicardie, asfel că s-a decis mutarea rapidă în camera de resuscitare, unde s-a început protocolul de resuscitare, fiind intubat, ventilat cu mască şi balon, cu masaj cardiac extern şi cu aplicarea medicaţiei de resuscitare, însă după 35 de minute de resuscitare funcţiile vitale nu s-au instalat, fiind declarat decesul”, se mai arată în dosar. Instanța de judecată, în baza probelor de la dosar, a stabilit că nu se poate concluziona că pacientul a fost neglijat. ” Din înregistrările apelurilor telefonice depuse de reclamant, rezultă că în data de 23.01.2021, acesta a efectuat ultimul apel la 112, la ora 14.30, iar din fişa de asistenţă medicală în UPU rezultă că pacientul a intrat în UPU în jurul orei 16(neputându-se distinge clar ora de prezentare), iar primul consult a avut loc la ora 18,30, astfel că afirmațiile reclamatului, în sensul că tatăl său a fost neglijat timp de 5 ore nu au o bază reală. Mai mult decesul pacientului a fost declarat la ora 19,35, anterior împlinirii a 5 ore de la prezentarea în UPU. (…) În consecinţă, nu se poate reţine vreo faptă ilicită în sarcina pârâţilor, aceştia desfăşurându-şi activitatea fără neglijenţă şi competent”, a concluzionat judecătorul de caz, în condițiile în care raportul medicilor legiști a arătat că ”decesul s-a produs din cauza bolilor de care suferea, iar nu din culpă medicală”. Judecătoria Deva a respins cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, dar soluția instanței de fond nu este definitivă.