„Acu-i gol Retezatul! Ciobanii buni au fugit in lume, laptele si branza nu se mai cumpara. De lana si pielea de oaie nu se atinge nimeni de zici ca are raie. De ce sa mai tii oi, pentru ce sa-mi mai manc viata?” – Patru Gherman, pastor.
Valea Jiului si pana in Tara Hategului, regiune renumita odinioara pentru pastorit mai poarta astazi doar amintirea turmelor cu mii de mioare. Ciobanii experimentati au plecat in alte tari unde sunt platiti mai bine, turmele au fost decimate dupa ce oierii n-au mai avut la cine sa vanda ceea ce obtineau de la mioare. Iernile lungi care tin jumatate de an in aceste regiuni, pagubele facute de fiare cand oile sunt in munte si ajutorul statului care este aproape inexistent ii duc pe oieri la sapa de lemn. Toate aceste neajunsuri decimeaza turma dupa turma, iar pastoritul dispare pe zi ce trece. Patru Gherman, unul dintre oieri mai are 500 de mioare. In vremurile de demult avea si 2000 si daca l-ar fi lasat comunistii ar fi tinut si 5000.
Astazi mai tine oi doar pentru a duce pe mai departe mostenirea lasata de strabuni. Merge in pierdere pentru ca nu se mai cumpara nici branza, nici laptele si nici lana sau pielea. Iarna cheltuieste pe hrana mioarelor tot atat cat castiga de pe urma lor cata vreme stau in munte la pascut. Nu mai socoteste osteneala cu ele pentru ca „o bucatica de carne de miel si un calup de branza” echivaleaza cat toata munca. „De mic am crescut oi. De la trei ani m-a dus tata la oi si am prins drag de treaba asta. Din satul de unde vin eu, de deasupra de Balomir, asta era singura ocupatie dupa care sa traiesti. Da’ acu’ ii tare greu sa mai ai oi”, spune nea Patru.
„Era plin muntele de oi”
Pe dealuri era plin de mioare si vite. Ciobanii si pastorii de aici rivalizau cu cei din tinutul Sibiului, unde oieritul era de baza. Astazi, colinele sunt pustii si razlet mai vezi ratacind cate o turma. Barbatul isi aminteste ca vindea pana si balegarul oilor care era folosit drept ingrasamant. Era obligat de comunisti sa-si acopere ratia, la fel ca si cea de lapte, branza sau lana.
Chiar daca il fortau comunistii sa dea „cota”, ii ramanea si lui indeajuns cat sa-si poata mari turma in fiecare an. „Nu era chiar rau si nici azi n-ar fi rau daca te-ar incuraja si de ti-ar da un sprijin. Imi aduc aminte ca nu puteam sa tin nici pentru mine macar o blana de oaie pentru ca veneau dupa ele de la Orastie, de la fabrica unde le prelucrau. Faceau cojoace si caciuli si le duceau la rusi. Acum am aruncat la gunoi 20 de piei pentru ca nu le mai vrea nimeni nici cu un leu. Dupa lana a venit cineva si a luat ceva la 1 leu kilu’, dar nu toata pentru ca nu mai avea nevoie”, mai spune ciobanul.
Anul acesta va fi foarte greu pentru ca e tot criza. „ Vindeam pe Valea Jiului. Da’ acu’ nu mai au oamenii bani si la piata nu-ti cumpara nici cu 10 lei kilu’ de branza. Mai bine cumpara din magazin chiar daca nu-i curata si e mai scumpa”, mai spune batranul. A primit jumatate din subventia acordata pe cap de oaie de stat, dar ar fi avut nevoie de toata pentru a cumpara hrana pe perioada de iarna. Se considera norocos pentru ca are inca mioare cat sa se incadreze la subventie.
„Ciobanii primesc bani putini si nu le mai pot tine. Un vecin de-al meu a dat 70 si mai are 30. Mi-a zis ca le da si pe alea pentru ca nu se mai merita. L-am intrebat si ce o sa faca dupa aia si mi-a zis: *Petrica, stau in poarta si citesc ziarul, de ce sa ma mai omor? Are dreptate!”
Maximilian Ganju
